sabotaj sn [At: TITULESCU, D. 152 / V: (înv) ~agiu / Pl: ~e / E: fr sabotage] (Șîs act de ~) 1 Acțiune organizată în scopul zădărnicirii, frânării unei activități, a unui proces de producție etc. Si: sabotare (1). 2 Infracțiune care constă în neîndeplinirea sau îndeplinirea intenționat defectuoasă de către un angajat a unor îndatoriri de serviciu de natură să aducă prejudicii avuției sau securității statului Si: sabotare (2).

SABOTAJ, sabotaje, s. n. Împiedicare a bunului mers al unei acțiuni; frînare intenționată a desfășurării normale a unui proces de producție. Și-l mai băgase și la pușcărie vreme de un an, pentru vina de sabotaj. DUMITRIU, P. F. 64.

SABOTAJ s.n. Distrugere, stricare conștientă a unui lucru, a unei mașini etc. pentru a zădărnici o acțiune, un proces etc.; împiedicarea, frînarea intenționată a realizării unui lucru, a unei acțiuni. [< fr. sabotage].

SABOTAJ s. n. distrugere, stricare conștientă a unui lucru, a unei mașini etc., pentru a zădărnici o acțiune, un proces etc. (< fr. sabotage)

SABOTAJ ~e n. Acțiune de zădărnicire intenționată a unui lucru sau a unei activități /<fr. sabotage

sabotaj n. apucătură necinstită a lucrătorilor cari intențional deteriorează materialul stăpânului lor.

* sabotáj n., pl. e (fr. sabotaje). Acțiunea de a sabota.

sabotagiu sn vz sabotaj

sabotaj s. n., pl. sabotaje

sabotaj s. n., pl. sabotaje

sabotaj s. n., pl. sabotaje

sabotaj

SABOTAJ s. sabotare.

SABOTAJ s. sabotare.