saboi sm vz săbău

sabău sm vz săbău

sabou sm vz săbău

săbăi [At: LB / V: ~boi, ~bui / Pzi: ~esc / E: săbău, cf mg szab] (Trs) 1 vt (C. i. materiale textile) A croi¹ (18). 2 (C. i. materiale textile) A lucra. 3 vt (Pex) A coase (1). 4 vi A practica meseria de croitor.

săbău sm [At: ANON. CAR / V: sab~, saboi, sabou, sebeu / Pl: ~ăi / E: mg szabó] (Reg) 1 Croitor (1). 2 Cojocar. 3 Blănar (1).

săboi v vz săbăi

săbui² v vz săbăi

sebeu sm vz săbău

siboi s vz șiboi

sivoi s vz șiboi

șaboi smn vz șiboi

șiboi [At: CIHAC II, 615 / V: (reg) si~, sivoi, șab~, șivoi smn / Pl: ~oaie, -uri sn / E: tc șebboy, bg шибой] (Reg) 1 sm (Bot) Micșunea (Cheiranthus cheiri). 2 sm (Bot) Micsandră (Matthiola incana). 3 sm (Bot) Toporaș (Viola adorata). 4 sn Ciorchine (de flori).

șivoi² smn vz șiboi

ȘIBOI s. n. Varietate de micșunea (Cheiranthus Cheiri). La ferestre se înghesuiau ghivecele de garoafe... de șiboi. M. I. CARAGIALE, C. 76.

SĂBĂU, săbăi, s. m. (Reg.) Croitor. – Magh. szabó.

ȘIBOI s. n. Varietate de micșunea (Cheiranthus Cheiri). – Tc. șebboy.

ȘIBOI n. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei plăcut mirositoare, de culoare galbenă-aurie, așezate în ciorchine; micșunea. 2) Floare a acestei plante. /<turc. șebboy

șiboiu m. Bot. micșunea. [Turc. ȘEBOY (din ȘEB, noapte, și BUY, aromă), lit. mireasma nopții].

săbăŭ m. (ung. szabo). Trans. P.P. Croitor.

șabóĭ, V. șiboĭ.

șibóĭ m. (turc. șebboĭ, d. pers. šeb-buĭ, d. šeb, noapte, și buĭ, mireazmă; bg. šiboĭ, sîrb. šeboĭ. V. abriboĭ). Sud. Mixandră. S. n., pl. urĭ saŭ oaĭe. Strugure de florĭ, ca la rezedă, gura leuluĭ ș. a. – În est șaboĭ, mixandră.

șiboi² (plantă) (reg.) s. m.

șiboi¹ (plantă) (reg.) s. m.

șiboi (micșunea) s. m.

săbău (-ăi), s. m. – (Trans., Banat) Croitor. Mag. szabó (Tiktin; Gáldi, Dict., 155).

șiboi (-i), s. m. – Floare asemănătoare cu micșuneaua (Cheiranthus cheiri). – Mr. șiboe. Tc. (per.) șebboy (Șeineanu, II, 337; Lokotsch 1743), cf. bg. šiboi, sb. seboj.

SĂBĂI vb. v. croi, tăia.

SĂBĂU s. v. blănar, cojocar, croitor.

săbăi vb. v. CROI. TĂIA.

săbău s. v. BLĂNAR. COJOCAR. CROITOR.

SABOU s. m. v. săbău.

SĂBĂU s. m. (Ban.) Croitor. Sĕbĕu. Sarlor. AC, 367.Sartor. Ssaboul. Szabo. LEX. MARS., 244. Variante: sabou (LEX. MARS., 244). Etimologie: magh. szabó. Vezi și săbăiesc.

săbăi, săbăiesc, vb. IV (reg.) 1. (despre materiale textile) a croi; a lucra. 2. a coase, a cârpi. 3. a practica meseria de croitor.

sabău, s.m. – (reg.) Croitor: „Că am haine la sabău, / Să n-ajung să le port eu” (Papahagi, 1925: 251). ♦ (onom.) Sabău, Sabau, Sabo, Sabou, nume de familie frecvent în zona Recea, Cicârlău, Ilba (2.491 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. szabó „croitor” (Scriban, DLRM, MDA).