3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÂSÂIT1 s. n. Sâsâire. ♦ Sunet caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca șarpele, gâscă; sâsâitură; p. gener. orice sunet asemănător. – V. sâsâi.

SÂSÂÍT2, -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.

sâsâit2, ~ă a [At: TEODOREANU, M. II, 327 / Pl: ~iți, ~e / E: sâsâi2] 1 (D. oameni) Care sâsâie2 (7) Si: peltic, (reg) șișcav. 2 (D. cuvinte) Pronunțat defectuos prin rostirea unor sunete (mai ales a sunetului „ș” și a sunetelor „ci” ca „s”).

sâsâit1 sn [At: DL / Pl: ? / E: sâsâi2] 1-2 Sâsâială (1, 3)

SÂSÂÍT2, -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit.V. sâsâi.

SÂSÂÍT1 s. n. Sâsâire. ♦ Sunetul caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca șarpele, gâsca; sâsâitură; p. gener. orice sunet asemănător. – V. sâsâi.

SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

sâsâi1 sn [At: MAT. DIALECT. I, 93 / V: susăi / Pl: ~e / E: sâsâiac] 1 (Reg) Sâsâiac (1). 2 Ladă mare pentru păstratul cerealelor.

sâsâi2 vit [At: ȘĂINEANU2 / Pzi: sâsâi, (rar) ~esc / E: fo] 1-2 (Mai ales d. gâște și șerpi) A emite sunete caracteristice speciei, asemănătoare unui „s” prelungit. 3-4 (Rar) A fâșâi sau a face să fâșâie. 5-6 (D. lemne) A produce în timpul arderii un sunet șuierător. 7-8 A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau de grupurile „ce”, „ci”. 9-10 A vorbi peltic. 11-12 (Pex) A emite sunete printre dinți Si: (reg) a șișcăvi. 13-14 A pronunța intejecția „șt!” cu „ș” prelungit (în scopul de a obține liniște).

SÂSÂÍ, sấsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâșâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos, pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

SÎSÎÍ, sî́sîi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre gîște, șerpi etc.; p. ext. despre oameni) A scoate un sunet asemănător unui «s» prelungit. Femeile sîsîiau ca gîștele, minunîndu-se și clătinîndu-și capul, manifestînd astfel și mai vădit admirația pentru cele auzite. ARDELEANU, D. 93. Aude: sss!... sss!... sss!... un zgomot cum face gîsca, cînd e cloșcă; cînd colo, vede pe Vlad, sîsîind amarnic. ȘEZ. V 132. ◊ Fig. Vadul își murmură cîntul și foile sîsîie ca șerpoaicele. BENIUC, V. 99. ♦ (Despre lemne) A produce un sunet șuierător cînd ard (din cauza apei pe care o degajează, fiind prea verzi); a fîsîi. 2. A vorbi defectuos, deformînd unele sunete, pronunțînd «s» în loc de «ș».

SÎSÎÍT2, -Ă, sîsîiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sîsîie. (Adverbial) Vorbește peltic și sîsîit. CARAGIALE, O. I 164.

SÎSÎÍT1 s. n. Faptul de a sîsîi; sunetul caracteristic de «s» prelungit, pe care îl scoate gîsca, șarpele și alte animale; p. ext. orice sunet asemănător. Din sîsîitul vorbelor lui, Glonț nu auzea decît frînturi îndepărtate. MIHALE, O. 53.

A SÂSÂÍ sâsâi intranz. 1) (mai ales despre gâște sau despre șerpi) A scoate sunete specifice asemănătoare sunetului „s” prelungit. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific ușor în timpul arderii; a sfârâi. 3) (despre persoane) A pronunța „s” în loc de „ș”; a avea o pronunție defectuoasă a sunetului „ș”. /Onomat.

săsăì v. 1. a înlocui sunetul ș cu s; 2. a șuiera, vorbind de șerpi. [Onomatopee].

sîsîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. de forma luĭ fîsîĭ, fîșîĭ, vîjîĭ). Vorbesc pronunțînd s îld. ș saŭ cu oare-care defect din cauza lipseĭ dinților. V. intr. și tr. Șușuĭ, liniștesc un prunc care plînge pronunțînd încet și repetat sunetu s: mama sîsîĭa copilu. Impun tăcere în mulțime pronuntind discret sunetu s.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 sấsâie

sâsâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sâsâi, 3 sg. și pl. sâsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá

arată toate definițiile

Intrare: sâsâit (adj.)
sâsâit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sâsâit
  • sâsâitul
  • sâsâitu‑
  • sâsâi
  • sâsâita
plural
  • sâsâiți
  • sâsâiții
  • sâsâite
  • sâsâitele
genitiv-dativ singular
  • sâsâit
  • sâsâitului
  • sâsâite
  • sâsâitei
plural
  • sâsâiți
  • sâsâiților
  • sâsâite
  • sâsâitelor
vocativ singular
plural
Intrare: sâsâit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sâsâit
  • sâsâitul
  • sâsâitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • sâsâit
  • sâsâitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: sâsâi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sâsâi
  • sâsâire
  • sâsâit
  • sâsâitu‑
  • sâsâind
  • sâsâindu‑
singular plural
  • sâsâie
  • sâsâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sâsâi
(să)
  • sâsâi
  • sâsâiam
  • sâsâii
  • sâsâisem
a II-a (tu)
  • sâsâi
(să)
  • sâsâi
  • sâsâiai
  • sâsâiși
  • sâsâiseși
a III-a (el, ea)
  • sâsâie
(să)
  • sâsâie
  • sâsâia
  • sâsâi
  • sâsâise
plural I (noi)
  • sâsâim
(să)
  • sâsâim
  • sâsâiam
  • sâsâirăm
  • sâsâiserăm
  • sâsâisem
a II-a (voi)
  • sâsâiți
(să)
  • sâsâiți
  • sâsâiați
  • sâsâirăți
  • sâsâiserăți
  • sâsâiseți
a III-a (ei, ele)
  • sâsâie
(să)
  • sâsâie
  • sâsâiau
  • sâsâi
  • sâsâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sâsâit (adj.)

etimologie:

  • vezi sâsâi
    surse: DEX '09 DEX '98

sâsâit (s.n.)

  • 1. Faptul de a sâsâi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sâsâială sâsâire sâsâitură
    • 1.1. Sunet caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca șarpele, gâsca.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sâsâitură attach_file un exemplu
      exemple
      • Din sîsîitul vorbelor lui, Glonț nu auzea decît frînturi îndepărtate. MIHALE, O. 53.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi sâsâi
    surse: DEX '09 DEX '98

sâsâi

  • 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Femeile sîsîiau ca gîștele, minunîndu-se și clătinîndu-și capul, manifestînd astfel și mai vădit admirația pentru cele auzite. ARDELEANU, D. 93.
      surse: DLRLC
    • Aude: sss!... sss!... sss!... un zgomot cum face gîsca, cînd e cloșcă; cînd colo, vede pe Vlad, sîsîind amarnic. ȘEZ. V 132.
      surse: DLRLC
    • figurat Vadul își murmură cîntul și foile sîsîie ca șerpoaicele. BENIUC, V. 99.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: făsăi sfârâi
  • 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos, pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: