2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUPTOÁRE s. f. (Înv. și reg.) 1. Rupt2 (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt2 + suf. -oare.

ruptoare sf [At: N. COSTIN, LET. II, 42/20 / E: rupt1 + -oare] 1 (Îrg; șîs ~ a prețului) Stabilirea prețului unei mărfi. 2 (Înv) Rupt1 (13). 3 (Îe) Cu ~ Cu ridicata Si: cu ruptul (15). 4 (În legătură cu verbul „a face”) Început. 5 (Înv; d. tratate; îf rump~) Anulare (1). 6 (Reg; fig; îs) ~ de inimă Rupere (19) de inimă. 7 (Olt) Baltă lângă un râu făcută de revărsarea apelor lui. 8 (Reg) Șanț făcut de curente de apă Si: făgaș1 (9). 9 (Reg; îs) ~ de apă Hidropizie. 10 (Reg; șîs ~ de mijloc) Durere de șale. 11 (Reg) Diaree (1).

RUPTOÁRE s. f. 1. Rupt2 (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt2 + suf. -oare.

RUPTOÁRE s. f. 1. (În expr.) Ruptoarea prețului = fixarea, stabilirea prețului; ruptul prețului, v. rupt1. La ziuă a-nceput a furnica negustorii printre care și a face ruptoarea prețului. SANDU-ALDEA, U. P. 222. 2. (Învechit, în construcție cu verbul «a face») Început, primul pas. Îi ucid fără cruțare, scăpînd pe al lor căpitan. Ruptoarea era făcută; sîngele cursese. ODOBESCU, S. III 533.

RUPTOARE s. f. (Mold. ȚR) Ruptă. A: Le-au făcut ruptoare [preoților]. N. COSTIN. B: Socotit-au măriia-sa de au făcut ruptori în toată țara, pin sate, de bir, ca să dea de patru ori pe an. R. POPESCU. Etimologie: rupt + suf. -oare. Cf. adău, ajutorință, răsură2, ruptă, satara.

ruptoare f. 1. învoeală: ruptoarea era făcută OD.; 2. preț fixat prin învoeală: ruptoarea vinului.

ruptoáre f., pl. orĭ. Ruptă (bir fix). Învoĭală în care cîștigu saŭ perderea îl privește pe cel ce primește baniĭ. Ruptură (propriŭ și fig.).

RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

ruptor sn [At: EC. TEHN. I, 178 / Pl: ~oare / E: fr rupteur] Întrerupător folosit la motoarele electrice, la comutarea circuitelor electrice etc.

RUPTÓR, ruptoare, s. n. Întrerupător electric al cărui element de contact se găsește în poziție de repaus cînd este închis circuitul electric în care este montat.

RUPTÓR s.n. Întrerupător electric comandat la distanță, al cărui element mobil de contact are ca poziție de repaus poziția corespunzătoare închiderii circuitului. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. rupteur].

RUPTÓR s. n. întrerupător care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata exercitării unei comenzi din exterior. (< fr. rupteur)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ruptoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ruptórii

ruptoáre s. f., g.-d. art. ruptórii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

RUPTOÁRE s. f. 1. ♦ Înțelegere asupra prețului de vânzare-cumpărare.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ruptoáre s.f. (înv.) 1. sumă fixă, globală, plătită anual vistieriei statului de către contribuabili și negustorii străini; ruptă. 2. început, primul pas. 3. învoială, convenție. 4. anulare, desființare a unei înțelegeri. 5. baltă, șanț. 6. durere de șale. 7. diaree.

arată toate definițiile

Intrare: ruptoare
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ruptoare
  • ruptoarea
plural
genitiv-dativ singular
  • ruptori
  • ruptorii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ruptor (pl. -oare)
ruptor (pl. -oare) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ruptor
  • ruptorul
  • ruptoru‑
plural
  • ruptoare
  • ruptoarele
genitiv-dativ singular
  • ruptor
  • ruptorului
plural
  • ruptoare
  • ruptoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)