ruminat, ~ă a [At: PERPESSICIUS, M. IV, 350 / Pl: ~ați, ~e / E: rumina] (Rar) 1 Rumegat (1). 2 (Fig) Măcinat.

ruminație sf [At: DN³ / Pl: ? / E: fr rumination] 1 Rumegare. 2 (Fig) Frământare a unor idei obsedante.

RUMINA vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

RUMINAȚIE s.f. 1. Rumegare. 2. (Fig.) Frămîntare a unor idei obsedante. [Gen. -iei, var. ruminațiune s.f. / < fr. rumination, lat. ruminatio].

RUMINAȚIUNE s.f. v. ruminație.

RUMINA vb. tr. 1. (despre animale) a rumega. 2. (fig.) a medita asupra unui fapt. (< fr. ruminer, lat. ruminare)

RUMINAȚIE s. f. 1. ruminare, rumegat. 2. impulsiune de meditare nesfârșită, obositoare, pe o singură temă; persistență a unor idei, planuri obsedante. (< fr. rumination, lat. ruminatio)

ruminație (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. ruminația (desp. -ți-a), g.-d. art. ruminației; pl. ruminații, art. ruminațiile (desp. -ți-i-)

ruminație (rar) (-ți-e) s. f., art. ruminația (-ți-a), g.-d. art. ruminației; pl. ruminații, art. ruminațiile (-ți-i-)

rumina vb. ind. prez. 3 sg. și pl. ruminează

ruminație s. f. (sil. -ți-e), art. ruminația (sil. -ți-a), g.-d. art. ruminației; pl. ruminații, art. ruminațiile (sil. -ți-i-)

RUMINA vb. v. rumega.

RUMINAȚIE s. v. rumegare, rumegat.

ruminație s. v. RUMEGARE. RUMEGAT.