12 definiții pentru rugăciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.

rugăciune sf [At: COD.VOR. 136/4 / Pl: ~ni, (înv) ~ / E: ml rogatio, -onis] 1 (Asr) Rugăminte (1). 2 Cerere (mulțumire sau laudă) adresată de credincioși divinității Si: închinare, rugă1 (2), (înv) rugare (3), rugăminte (2), molitvă (îrg), ocinaș, (îvr) molenie. 3 (Îlv) A face (înv a da, a aduce) ~ (sau ~ ni) sau a-și face ~a, a fi în ~, a sta la ~ A se ruga1 (7).

RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.

RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. 1. Cerere (mulțumire sau laudă) adresată de credincioși divinității (oral sau în minte, liber sau după text). Se săvîrșesc rugăciunile și praznicul acesta, spre a cere milostivire de la dumnezeu. SADOVEANU, E. 96. Făcură rugăciune mare către Mahomet al lor. ISPIRESCU, M. V. 32. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră. EMINESCU, N. 4. ◊ (Poetic) Valea largă se umplu, pînă la marginile de deasupra ale munților săi, de glasul sfînt al rugăciunii și al păcii. HOGAȘ, M. N. 133. Stelele albe sunau în aeriane coarde rugăciunea universului. EMINESCU, N. 67. ◊ Expr. A fi în rugăciune = a se ruga, a se închina. Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune, Să aștepte-afară! Sînt în rugăciune. BOLINTINEANU, O. 58. 2. (Rar) Rugăminte insistentă. Toate rugăciunile celor trei femei... n-au fost în stare să-i potolească dorul părinților. ISPIRESCU, L. 9.

RUGĂCIÚNE ~i f. Adresare a credincioșilor către Dumnezeu, Maica Domnului etc. Mergea zilnic la ~. /<lat. rogatio, ~onis

rugăciune f. 1. cerere făcută cu umilință; 2. implorarea grației divine. [Lat. ROGATIONEM].

rugăcĭúne f. (lat. rogatio, -ónis, pv. roazo, vfr. rouvaison. V. de- și pro-rogațiune). Cerere umilită către Dumnezeŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rugăciúne s. f., g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúni

rugăciúne s. f., g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RUGĂCIÚNE s. 1. (BIS.) închinare, închinăciune, rugă, (înv. și reg.) ocinaș, (înv.) molitvă, rugare, rugăminte. (Mergea zilnic la ~.) 2. v. rugăminte.

RUGĂCIUNE s. 1. (BIS.) închinare, închinăciune, rugă, (înv. și reg.) ocinaș, (înv.) molitvă, rugare, rugăminte. (Mergea zilnic la ~.) 2. rugă, rugăminte, (pop.) rugare, (înv.) regea, regealîc. (Vreau să-ți fac o ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

rugăciúne, rugăciuni s. f. 1. Cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși lui Dumnezeu (oral sau în gând), simbol al mărturisirii de credință, de iubire, de nădejde și de dependență către Dumnezeu. ◊ Rugăciunea domnească = rugă, închinare; molitvă; (înv.) ocinaș, molenie; „Tatăl nostru...” (Mat. 6, 9-13), cea mai cuprinzătoare rugăciune. Este însoțită de acte și forme externe; însemnarea cu sfânta cruce, îngenunchere, mătănii, prosternare etc. ◊ Rugăciunea lui Manase v. Manase.Loc. vb. A face (sau, înv., a aduce) rugăciune (sau rugăciuni) sau a-și face rugăciunea, a fi în (sau a sta la) rugăciune = a se ruga, a se închina. 2. (Rar) Rugăminte. – Din lat. rogatio, -onis.

Intrare: rugăciune
rugăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rugăciune
  • rugăciunea
plural
  • rugăciuni
  • rugăciunile
genitiv-dativ singular
  • rugăciuni
  • rugăciunii
plural
  • rugăciuni
  • rugăciunilor
vocativ singular
plural