11 definiții pentru rugăciune

RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.

RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.

RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. 1. Cerere (mulțumire sau laudă) adresată de credincioși divinității (oral sau în minte, liber sau după text). Se săvîrșesc rugăciunile și praznicul acesta, spre a cere milostivire de la dumnezeu. SADOVEANU, E. 96. Făcură rugăciune mare către Mahomet al lor. ISPIRESCU, M. V. 32. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră. EMINESCU, N. 4. ◊ (Poetic) Valea largă se umplu, pînă la marginile de deasupra ale munților săi, de glasul sfînt al rugăciunii și al păcii. HOGAȘ, M. N. 133. Stelele albe sunau în aeriane coarde rugăciunea universului. EMINESCU, N. 67. ◊ Expr. A fi în rugăciune = a se ruga, a se închina. Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune, Să aștepte-afară ! Sînt în rugăciune. BOLINTINEANU, O. 58. 2. (Rar) Rugăminte insistentă. Toate rugăciunile celor trei femei... n-au fost în stare să-i potolească dorul părinților. ISPIRESCU, L. 9.

rugăciúne s. f., g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúni

rugăciúne s. f., g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúni

RUGĂCIÚNE s. 1. (BIS.) închinare, închinăciune, rugă, (înv. și reg.) ocinaș, (înv.) molitvă, rugare, rugăminte. (Mergea zilnic la ~.) 2. v. rugăminte.

RUGĂCIÚNE ~i f. Adresare a credincioșilor către Dumnezeu, Maica Domnului etc. Mergea zilnic la ~. /<lat. rogatio, ~onis

rugăciune f. 1. cerere făcută cu umilință; 2. implorarea grației divine. [Lat. ROGATIONEM].

rugăcĭúne f. (lat. rogatio, -ónis, pv. roazo, vfr. rouvaison. V. de- și pro-rogațiune). Cerere umilită către Dumnezeŭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RUGĂCIÚNE s. 1. (BIS.) închinare, închinăciune, rugă, (înv. și reg.) ocináș, (înv.) molítvă, rugáre, rugămínte. (Mergea zilnic la ~.) 2. rugă, rugăminte, (pop.) rugáre, (înv.) regeá, regealî́c. (Vreau să-ți fac o ~.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

rugăciúne, rugăciuni s. f. 1. Cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși lui Dumnezeu (oral sau în gând), simbol al mărturisirii de credință, de iubire, de nădejde și de dependență către Dumnezeu. ◊ Rugăciunea domnească = rugă, închinare; molitvă; (înv.) ocinaș, molenie; „Tatăl nostru...” (Mat. 6, 9-13), cea mai cuprinzătoare rugăciune. Este însoțită de acte și forme externe; însemnarea cu sfânta cruce, îngenunchere, mătănii, prosternare etc. ◊ Rugăciunea lui Manase v. Manase.Loc. vb. A face (sau, înv., a aduce) rugăciune (sau rugăciuni) sau a-și face rugăciunea, a fi în (sau a sta la) rugăciune = a se ruga, a se închina. 2. (Rar) Rugăminte. – Din lat. rogatio, -onis.

Intrare: rugăciune
rugăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rugăciune rugăciunea
plural rugăciuni rugăciunile
genitiv-dativ singular rugăciuni rugăciunii
plural rugăciuni rugăciunilor
vocativ singular
plural