RUGĂCIUNE, rugăciuni, s. f. 1. Cerere (mulțumire sau laudă) adresată de credincioși divinității (oral sau în minte, liber sau după text). Se săvîrșesc rugăciunile și praznicul acesta, spre a cere milostivire de la dumnezeu. SADOVEANU, E. 96. Făcură rugăciune mare către Mahomet al lor. ISPIRESCU, M. V. 32. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră. EMINESCU, N. 4. ◊ (Poetic) Valea largă se umplu, pînă la marginile de deasupra ale munților săi, de glasul sfînt al rugăciunii și al păcii. HOGAȘ, M. N. 133. Stelele albe sunau în aeriane coarde rugăciunea universului. EMINESCU, N. 67. ◊ Expr. A fi în rugăciune = a se ruga, a se închina. Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune, Să aștepte-afară! Sînt în rugăciune. BOLINTINEANU, O. 58. 2. (Rar) Rugăminte insistentă. Toate rugăciunile celor trei femei... n-au fost în stare să-i potolească dorul părinților. ISPIRESCU, L. 9.