7 definiții pentru rufet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rufet [At: NECULCE, L. 167 / V: răf~, ref~, rusf~ / Pl: ~uri / E: tc rufet] (Tcî) 1 sn Breaslă (1). 2 s Membru al unei corporații meșteșugărești Si: (înv) rufetaș, isnaf. 3 sn Corp de ostași sau de slujitori înarmați, recrutat dintre rufetași și din burghezie Si: (înv) breaslă (4).

rufet n. od. breaslă sau corporațiune mai mică de meseriași: rufetul podarilor. [Turc. RUFET].

rufét n., pl. e (turc. hyrfet, rufet, meserie; ngr. ruféti, sîrb. rufet). Vechĭ. Breaslă (maĭ mică). – Și răfet și refet.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RUFÉT s. v. breaslă, breslaș, corporație, tagmă.

rufet s. v. BREASLĂ. BRESLAȘ. CORPORAȚIE. TAGMĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rufét (ruféturi), s. n. – Breaslă, corporație. Tc. (arab.) rufet (Șeineanu, II, 302), cf. ngr. ρουφέτι, bg., sb. rufet.Der. rufetaș, s. m. (breslaș; lucrător într-o mină de sare).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RUFÉT (< tc.) s. n. Breaslă.

Intrare: rufet
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rufet
  • rufetul
  • rufetu‑
plural
  • rufeturi
  • rufeturile
genitiv-dativ singular
  • rufet
  • rufetului
plural
  • rufeturi
  • rufeturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)