rufet [At: NECULCE, L. 167 / V: răf~, ref~, rusf~ / Pl: ~uri / E: tc rufet] (Tcî) 1 sn Breaslă (1). 2 s Membru al unei corporații meșteșugărești Si: (înv) rufetaș, isnaf. 3 sn Corp de ostași sau de slujitori înarmați, recrutat dintre rufetași și din burghezie Si: (înv) breaslă (4).

RUFET s. n. 1. (Mold., ȚR) Breaslă, isnaf. A: Au ieșit iesnafurile, adecă toate răfeturile, cîte să află în Țarigrad, de au făcut alaiul ordiei. IM 1754, 9^r; cf. GHEORGACHI. B: Au ieșit iesnafurile, adecă toate refeturile. IM 1730, 14^v; cf. PRAV. COND. (1780). 2. (Mold.) Corp de ostași. Numai s-au și sculat zorba mari din Țarigrad toate mulaleli și rusfeturili cu oaste și cu pușci. NECULCE. Era trei mii de oameni pedestrime, așijdere și călărime, boiernași, copii din casă ..., armășei, aprozi și alte rufeturi, cineși cu steagul său. PSEUDO-AMIRAS. Domnul, după ce să schimbă în straie ..., îl întâmpină și alaiul cel gătit din partea hatmanului, a agăi și a altor rufeturi. GHEORGACHI. Variante: răfet (IM 1754, 9^r), refet (IM 1730, 14^v), rusfet (NECULCE). Etimologie: tc. rufet. Cf. i e s n a f.

rufet n. od. breaslă sau corporațiune mai mică de meseriași: rufetul podarilor. [Turc. RUFET].

rufét n., pl. e (turc. hyrfet, rufet, meserie; ngr. ruféti, sîrb. rufet). Vechĭ. Breaslă (maĭ mică). – Și răfet și refet.

răfet sn vz rufet

refet sn vz rufet

rusfet² sn vz rufet

RĂFET s.n. v. rufet.

REFET s. n. v. rufet.

RUSFET s. n. v. rufet.

răfét, V. rufet.

refét, V. rufet.

RUFET s. v. breaslă, breslaș, corporație, tagmă.

rufet s. v. BREASLĂ. BRESLAȘ. CORPORAȚIE. TAGMĂ.

rufet (rufeturi), s. n. – Breaslă, corporație. Tc. (arab.) rufet (Șeineanu, II, 302), cf. ngr. ρουφέτι, bg., sb. rufet. – Der. rufetaș, s. m. (breslaș; lucrător într-o mină de sare).

RUFÉT (< tc.) s. n. Breaslă.