8 definiții pentru rufet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rufet [At: NECULCE, L. 167 / V: răf~, ref~, rusf~ / Pl: ~uri / E: tc rufet] (Tcî) 1 sn Breaslă (1). 2 s Membru al unei corporații meșteșugărești Si: (înv) rufetaș, isnaf. 3 sn Corp de ostași sau de slujitori înarmați, recrutat dintre rufetași și din burghezie Si: (înv) breaslă (4).

RUFET s. n. 1. (Mold., ȚR) Breaslă, isnaf. A: Au ieșit iesnafurile, adecă toate răfeturile, cîte să află în Țarigrad, de au făcut alaiul ordiei. IM 1754, 9r; cf. GHEORGACHI. B: Au ieșit iesnafurile, adecă toate refeturile. IM 1730, 14v; cf. PRAV. COND. (1780). 2. (Mold.) Corp de ostași. Numai s-au și sculat zorba mari din Țarigrad toate mulaleli și rusfeturili cu oaste și cu pușci. NECULCE. Era trei mii de oameni pedestrime, așijdere și călărime, boiernași, copii din casă ..., armășei, aprozi și alte rufeturi, cineși cu steagul său. PSEUDO-AMIRAS. Domnul, după ce să schimbă în straie ..., îl întâmpină și alaiul cel gătit din partea hatmanului, a agăi și a altor rufeturi. GHEORGACHI. Variante: răfet (IM 1754, 9r), refet (IM 1730, 14v), rusfet (NECULCE). Etimologie: tc. rufet. Cf. i e s n a f.

rufet n. od. breaslă sau corporațiune mai mică de meseriași: rufetul podarilor. [Turc. RUFET].

rufét n., pl. e (turc. hyrfet, rufet, meserie; ngr. ruféti, sîrb. rufet). Vechĭ. Breaslă (maĭ mică). – Și răfet și refet.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RUFÉT s. v. breaslă, breslaș, corporație, tagmă.

rufet s. v. BREASLĂ. BRESLAȘ. CORPORAȚIE. TAGMĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rufét (ruféturi), s. n. – Breaslă, corporație. Tc. (arab.) rufet (Șeineanu, II, 302), cf. ngr. ρουφέτι, bg., sb. rufet.Der. rufetaș, s. m. (breslaș; lucrător într-o mină de sare).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RUFÉT (< tc.) s. n. Breaslă.

Intrare: rufet
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rufet
  • rufetul
  • rufetu‑
plural
  • rufeturi
  • rufeturile
genitiv-dativ singular
  • rufet
  • rufetului
plural
  • rufeturi
  • rufeturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)