ruca sf [At: AXINTE URICARIUL, LET. II, 235/18 / V: rucă / Pl: ~le / E: tc ruka] (Înv) Plângere (adresată sultanului).

rucá f. (turc. ar. ruka, scrisoare, bilet). Sec. 18. Suplică, jalbă.

rucă sf vz ruca

ruca (-ale), s. f. – Cerere, petiție. Tc. (arab.) rüka (Candrea). Sec. XVIII, înv.

RUCĂ, boier (17 B I 421), < rus. pyкa „mînă”; cf. Rucar, Al. log (Sucev 174) n. ag.

RUCA s. v. plângere, reclamație.

ruca s. v. PLÎNGERE. RECLAMAȚIE.