RUȘFET, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfert s. n.] – Din tc. rüșvet.

rușfet sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 277 / V: ~ert, (reg) rusfet, rusfert, răsfet, resfet sn / Pl: -uri / E: tc rüșvet] (Înv) 1 Mită. 2 Obligație suplimentară în muncă sau în natură prestată de țărani moșierilor. 3 (Mun) Învoială agricolă între țăran și moșier, prin care țăranul lucra două pogoane pentru el și unul pentru moșier.

RUȘFET, rușfeturi, s. n. 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfert s. n.] – Din tc. rüșvet.

RUȘFET, rușfeturi, s. n. (Turcism învechit) 1. Mită. Deși e un pumn de om, e mîndru, n-a vrut să plătească rușfet la oamenii agiei, care umblă după gheliruri. CAMIL PETRESCU, O. II 220. Într-a păpușilor țeară, La mulți cinstea-i chiar de ceară; Cît rușfetul se ivește, Cinstea-ndată se topește! ALECSANDRI, T. 1133. Am zis că isprăvniciile se dau cu rușfet, ai înțeles ori ba? FILIMON, C. 137. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii trebuiau s-o facă în trecut moșierilor. Omul se îndoapă cu ciorbă de lobodă și corcoduși, cu urzici și cu ștevie, ca să aibă rușfetul pentru stăpîn. PAS, Z. II 26. – Variante: rușfert (SADOVEANU, P. M. 200, RUSSO, O. A. 47), rășfet (SANDU-ALDEA, D. N. 209) s. n.

RUȘFET ~uri n. înv. 1) Sumă de bani sau dar adus unei persoane pentru a obține ceva în mod ilegal; mită. 2) Obligație suplimentară în muncă sau în natură, prestată de țărani pe moșia boierilor. /<turc. rüșvet

rușfet n. dar de mituire: cât rușfetul se ivește, cinstea îndată se topește AL. [Turc. KUȘFET].

rușfét n., pl. urĭ (turc. eüșfet, d. ar. rišvet, dar p. a mitui). Vechĭ. Dar făcut p. a mitui, mită. Munt. Învoĭală agricolă pin care țăranu ara boĭeruluĭ un pogon și doŭă luĭ. – În Mold. și rușfert. În Munt. est resfet și răsfet. V. analoghie.

RĂȘFET^[1] s. n. v. rușfet.

răsfet sn vz rușfet

rășfet sn vz rușfet

resfet sn vz rușfet

rusfert sn vz rușfet

rusfet¹ sn vz rușfet

RĂSFET^[1] s. n. v. rușfet. corectat(ă)

răsfét, V. rușfet.

resfét, V. rușfet.

rușfet (înv.) s. n., pl. rușfeturi

rușfet (înv.) s. n., pl. rușfeturi

rușfet s. n., pl. rușfeturi

rușfet (rușfeturi), s. n. – 1. Cadou făcut unui slujbaș pentru a-l mitui. – 2. Mită, șperț. – Mr. rușfete, megl. rușfet. Tc. (arab.) rüșvet (Șeineanu, II, 303; Lokotsch, 1722), cf. alb. rüšvet, bg. rušvet.

RUȘFET, rușfeturi, s. n. ~ (din tc. (arab) rüșvet; cf. alb. rüšvet, bg. rušvet)

RUȘFET s. v. mită, șperț.

rușfet s. v. MITĂ. ȘPERȚ.

rușfet, rușfeturi, s.n. (înv.) 1. suită. 2. obligație suplimentară a țăranului față de boier (în muncă sau în natură).