românește [At: MOXA, 356/21 / V: (înv) rum~ / E: român + -ește] 1 av Ca românii (1). 2 av În limba română. 3 av (Îe) Ce, nu știi ~ Nu înțelegi ce-ți spun? 4 av (Îe) A spune ~, în ochi, a spune verde, ~ A spune adevărul în față, fără menajamente. 5 av (Înv) Râmlenește. 6 sf Limba română (17).

ROMÂNEȘTE adv. 1) În felul românilor; ca românii. 2) În limba română. /român + suf. ~ește

românește adv. în limba română.

românéște adv. (românesc). Ca Româniĭ: îmbrăcat românește. Fig. Limpede, lămurit: ĭ-am spus românește să plece! P. forma romănește, vezĭ cele zise la românesc 1.

românesc, ~ească [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / V: (îvp) rum~ / Pl: ~ești / E: român + -esc] 1 a Care aparține României sau românilor (1) Si: român (13). 2 a Originar din România Si: român (14). 3 a Specific României sau românilor Si: român (15). 4 a Referitor la România sau la români Si: român (16). 5 a (Îs) Țara Românească Nume oficial al Munteniei (și Olteniei) până la Unirea principatelor. 6 sf (Rar) Limba română (17). 7-9 a (Înv; îf rumânesc) Romanesc² (1-3). 10 a (Reg; d. religie) Creștin ortodox. 11 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 12 sfa Melodie după care se execută româneasca (11).

români [At: (a. 1630) T. PAPAHAGI, C. L. / V: rum~ / Pzi: ~nesc / E: român] 1-2 vtr (Îrg) A (se) româniza (1-2). 3-4 vtr (Olt) A (se) creștina (1-2). 5 vt (Îvr) A româniza (3). 6 vt (Rar) A traduce în românește. 7 vt (Îf rumâni, în Evul Mediu, în Țara Românească) A aduce în stare de iobag Si: a iobăgi.

rumânește av vz românește

rumâni v vz români

ROMÎNEȘTE adv. În felul romînilor, ca romînii; în limba romînă. Lumea care se credea aristocrată nu vorbea niciodată romînește, chiar dacă știa. CAMIL PETRESCU, N. 48. Mai rămăsese o școală... unde se învăța încă romînește, aproape de Iași, în monastirea Socola. NEGRUZZI, S. I 4.

ROMÎNI, romînesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A face să adopte obiceiurile, caracterul, limba romînilor; a romîniza. Spre a plăcea romînilor, le zidise mitropolie în Alba-Iulia... Toate acestea dovedeau la Mihai planul de a romîni cu încetul Ardealul. BĂLCESCU, O. II 296. ◊ Refl. [Se temeau ca] cei mai mulți dintr-înșii... să nu se lepede cu încetul de naționalitatea lor și a se romîni. BĂLCESCU, O. II 296. 2. A traduce în romînește. Ne este oare permis... a cere de la scriitorii romîni... o perfecțiune de stil clasică, totdauna în raport cu aceea a autorului pe care ei au a-l romîni? ODOBESCU, S. II 360.

românì v. a (se) face român: familia lui era cu totul românită OD.

2) românésc v. tr. (d. Român). Cant. Prefac în Român, romanizez. – În Serbia rum-, creștinez.

+românește² s. n. (din/în/pe ~; Învață ~.)

românește¹ adv.

românește adv.

românește adv.

românește.

românesc adj. m., f. românească; pl. m. și f. românești

români (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românesc, 3 sg. românește, imperf. 1 româneam; conj. prez. 1 sg. să românesc, 3 să românească

români (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românesc, imperf. 3 sg. românea; conj. prez. 3 să românească

români vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românesc, imperf. 3 sg. românea; conj. prez. 3 sg. și pl. românească

romănescul (românește) v. codrănescul; fecioareasca (1); învârtita.

ROMÂNI, com. în jud. Neamț, situată în ESE depr. Cracău-Bistrița, pe râul Români; 4.603 loc. (2005). Nod rutier.

ROMÂNI vb. v. româniza.

români vb. v. ROMÂNIZA.