2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROMÂNÉȘTE adv. Ca românii, în felul românilor; în limba română. – Român + suf. -ește.

ROMÂNÉȘTE adv. Ca românii, în felul românilor; în limba română. – Român + suf. -ește.

ROMÂNÉȘTE adv. 1) În felul românilor; ca românii. 2) În limba română. /român + suf. ~ește

românește adv. în limba română.

românéște adv. (românesc). Ca Româniĭ: îmbrăcat românește. Fig. Limpede, lămurit: ĭ-am spus românește să plece! P. forma romănește, vezĭ cele zise la românesc 1.

ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

ROMÎNÉȘTE adv. În felul romînilor, ca romînii; în limba romînă. Lumea care se credea aristocrată nu vorbea niciodată romînește, chiar dacă știa. CAMIL PETRESCU, N. 48. Mai rămăsese o școală... unde se învăța încă romînește, aproape de Iași, în monastirea Socola. NEGRUZZI, S. I 4.

ROMÎNÍ, romînesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A face să adopte obiceiurile, caracterul, limba romînilor; a romîniza. Spre a plăcea romînilor, le zidise mitropolie în Alba-Iulia... Toate acestea dovedeau la Mihai planul de a romîni cu încetul Ardealul. BĂLCESCU, O. II 296. ◊ Refl. [Se temeau ca] cei mai mulți dintr-înșii... să nu se lepede cu încetul de naționalitatea lor și a se romîni. BĂLCESCU, O. II 296. 2. A traduce în romînește. Ne este oare permis... a cere de la scriitorii romîni... o perfecțiune de stil clasică, totdauna în raport cu aceea a autorului pe care ei au a-l romîni? ODOBESCU, S. II 360.

românì v. a (se) face român: familia lui era cu totul românită OD.

2) românésc v. tr. (d. Român). Cant. Prefac în Român, romanizez. – În Serbia rum-, creștinez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 sg. și pl. româneáscă

Țára Româneáscă (Muntenia) s. pr. f.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ROMÂNÍ vb. v. româniza.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

romănescul (românește) v. codrănescul; fecioareasca (1); învârtita.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ROMÂNI, com. în jud. Neamț, situată în ESE depr. Cracău-Bistrița, pe râul Români; 4.603 loc. (2005). Nod rutier.

Intrare: românește
românește adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • românește
Intrare: români
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • români
  • românire
  • românit
  • românitu‑
  • românind
  • românindu‑
singular plural
  • românește
  • româniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • românesc
(să)
  • românesc
  • româneam
  • românii
  • românisem
a II-a (tu)
  • românești
(să)
  • românești
  • româneai
  • româniși
  • româniseși
a III-a (el, ea)
  • românește
(să)
  • românească
  • românea
  • români
  • românise
plural I (noi)
  • românim
(să)
  • românim
  • româneam
  • românirăm
  • româniserăm
  • românisem
a II-a (voi)
  • româniți
(să)
  • româniți
  • româneați
  • românirăți
  • româniserăți
  • româniseți
a III-a (ei, ele)
  • românesc
(să)
  • românească
  • româneau
  • români
  • româniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)