2 intrări

18 definiții

ROMÂNÉȘTE adv. Ca românii, în felul românilor; în limba română. – Român + suf. -ește.

ROMÂNÉȘTE adv. Ca românii, în felul românilor; în limba română. – Român + suf. -ește.

ROMÂNÉȘTE adv. 1) În felul românilor; ca românii. 2) În limba română. /român + suf. ~ește

românește adv. în limba română.

românéște adv. (românesc). Ca Româniĭ: îmbrăcat românește. Fig. Limpede, lămurit: ĭ-am spus românește să plece! P. forma romănește, vezĭ cele zise la românesc 1.

ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

ROMÎNÉȘTE adv. În felul romînilor, ca romînii; în limba romînă. Lumea care se credea aristocrată nu vorbea niciodată romînește, chiar dacă știa. CAMIL PETRESCU, N. 48. Mai rămăsese o școală... unde se învăța încă romînește, aproape de Iași, în monastirea Socola. NEGRUZZI, S. I 4.

ROMÎNÍ, romînesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A face să adopte obiceiurile, caracterul, limba romînilor; a romîniza. Spre a plăcea romînilor, le zidise mitropolie în Alba-Iulia... Toate acestea dovedeau la Mihai planul de a romîni cu încetul Ardealul. BĂLCESCU, O. II 296. ◊ Refl. [Se temeau ca] cei mai mulți dintr-înșii... să nu se lepede cu încetul de naționalitatea lor și a se romîni. BĂLCESCU, O. II 296. 2. A traduce în romînește. Ne este oare permis... a cere de la scriitorii romîni... o perfecțiune de stil clasică, totdauna în raport cu aceea a autorului pe care ei au a-l romîni? ODOBESCU, S. II 360.

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

ROMÂNÍ vb. v. româniza.

românì v. a (se) face român: familia lui era cu totul românită OD.

2) românésc v. tr. (d. Român). Cant. Prefac în Român, romanizez. – În Serbia rum-, creștinez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

româní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 sg. și pl. româneáscă

Țára Româneáscă (Muntenia) s. pr. f.

romănescul (românește) v. codrănescul; fecioareasca (1); învârtita.

ROMÂNI, com. în jud. Neamț, situată în ESE depr. Cracău-Bistrița, pe râul Români; 4.603 loc. (2005). Nod rutier.

Intrare: românește
românește adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • românește
Intrare: români
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • români
  • românire
  • românit
  • românitu‑
  • românind
  • românindu‑
singular plural
  • românește
  • româniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • românesc
(să)
  • românesc
  • româneam
  • românii
  • românisem
a II-a (tu)
  • românești
(să)
  • românești
  • româneai
  • româniși
  • româniseși
a III-a (el, ea)
  • românește
(să)
  • românească
  • românea
  • români
  • românise
plural I (noi)
  • românim
(să)
  • românim
  • româneam
  • românirăm
  • româniserăm
  • românisem
a II-a (voi)
  • româniți
(să)
  • româniți
  • româneați
  • românirăți
  • româniserăți
  • româniseți
a III-a (ei, ele)
  • românesc
(să)
  • românească
  • româneau
  • români
  • româniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)