RINOPLASTIE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, diform sau mutilat. – Din fr. rhinoplastie.

rinoplastie sf [At: TURNESCU, MED. OP. 260^r / Pl: ~ii / E: fr rhinoplastie] Intervenție chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas diform, distrus sau mutilat, prin grefarea sau prin transplantarea unei porțiuni de piele din altă parte a corpului.

RINOPLASTIE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, urât conformat sau mutilat, prin grefarea sau prin transplantarea unei porțiuni de piele din altă parte a corpului. – Din fr. rhinoplastie.

RINOPLASTIE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală prin care se reface un nas distrus, prin grefarea sau transplantarea pielii din alte părți ale corpului.

RINOPLASTIE s.f. Operație estetică chirurgicală de refacere a unui nas distrus, prin transplantarea pielii din alte părți ale corpului. [Gen. -iei. / < fr. rhinoplastie, cf. gr. rhis – nas, plastos – modelat].

RINOPLASTIE s. f. operație estetică de refacere a unui nas diform, distrus sau mutilat. (< fr. rhinoplastie)

RINOPLASTIE ~i f. Intervenție chirurgicală de refacere a nasului mutilat sau diform. /<fr. rhinoplastie

rinoplastie f. operațiune chirurgicală prin care se face nasul iar la loc.

*rinoplastíe f. (d. vgr. rin, rinós, nas, și plastós, format. V. galvano-plastie). Chir. Operațiunea pin care se formează la loc nasu perdut: celebra rinoplastie făcută spătaruluĭ Milescu (sec. 17).

rinoplastie (desp. -no-plas-) s. f., art. rinoplastia, g.-d. art. rinoplastiei; pl. rinoplastii, art. rinoplastiile (desp. -ti-i-)

rinoplastie (-no-plas-) s. f., art. rinoplastia, g.-d. art. rinoplastiei; pl. rinoplastii, art. rinoplastiile

rinoplastie s. f. (sil. -plas-) → plastie

RINO- „nas, trompă”. ◊ gr. rhis, rhinos „nas” > fr. rhino-, germ. id., engl. id., it. rino- > rom. rino-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic la care nasul are forma unei trompe și este situat spre frunte; ~cer (v. -cer₁), s. m., mamifer pahiderm, erbivor și imparicopitat, cu capul masiv și avînd pe nas unul sau două coarne; ~dacriolit (v. dacrio-, v. -lit₁), s. n., calcul lacrimal pe conductul lacrimonazal; ~faringolit (v. faringo-, v. -lit₁), s. n., concrețiune calcaroasă în faringe; ~fimă (v. -fimă), s. f., 1. Hipertrofie a părții inferioare a nasului. 2. Afecțiune a pielii localizată pe nas, ca urmare a agravării acneei rozacee; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., perturbare a vocii, ca urmare a schimbării rezonanței cavităților nazale; sin. rinolalie; ~gen (v. -gen₁), adj., care își are originea în nas; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., tratament medical al afecțiunilor nazale; ~lalie (v. -lalie), s. f., rinofonie*; ~lit (v. -lit₁), s. n., concrețiune calcaroasă în fosele nazale; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază stările patologice ale nasului; ~manometrie (v. mano-, v. -metrie₁), s. f., metodă de determinare a capacității respiratorii natale, cu ajutorul unui manometru instalat în nas; ~patie (v. -patie), s. f., boală a componentelor care delimitează cavitățile nazale; ~plastie (v. -plastie), s. f., intervenție chirurgicală de refacere a unui nas distrus sau diform; ~rafie (v. -rafie), s. f., operație de suturare a nasului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie nazală; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere de mucozități nazale; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., atrofiere a mucoasei pituitare; ~scop (v. -scop), s. n., instrument medical utilizat la examinarea foselor nazale; ~tecă (v. -tecă), s. f., epidermă a ciocului de pasăre; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unei fose nazale.