reușită sf [At: LĂZĂRESCU, S. 112/8 / Pl: ~te / E: fr réussite, it riuscita] 1 Izbândă. 2 Realizare (2).

REUȘITĂ, reușite, s. f. Izbîndă, succes. Nu putem noi oare găsi această pricină a deosebirii în reușita a două tipuri, chiar în concepția dramei? GHEREA, ST. CR. II 148.

REUȘITĂ s.f. Izbîndă, succes. [Pron. re-u-. / cf. fr. réussite, it. riuscita].

REUȘITĂ s. f. izbândă, succes, realizare. (< it. riuscita, fr. réussite)

REUȘITĂ ~e f. Rezultat bun, obținut în urma depunerii unui efort fizic sau intelectual; succes; izbândă. [Sil. re-u-] / < it. riuscita, fr. réussite

reușită f. sfârșit bun (= fr. réussite).

*reușítă f., pl. e (fr. réussite, d. it. riuscita). Rezultat bun, izbîndă: a avea sorțĭ de reușită. Rezultat oare-care: reaŭa reușită a uneĭ afacerĭ.

reușit, ~ă a [At: ALEXI, W. / Pl: ~iți, ~e / E: reuși] 1 Bine realizat Si: izbutit. 2 (Îe) A fi ~ Se zice despre cineva care face o afirmație interesantă, originală, neașteptată. 3 (Fam; d. oameni) Frumos (1).

REUȘIT, -Ă, reușiți, -te, adj. Bine realizat, izbutit. Al doilea tip, tot așa de secundar ca și Anca, e Ion nebunul; acesta din urmă însă e mai reușit decît Anca. GHEREA, ST. CR. II 148.

REUȘIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A REUȘI. 2) Care a fost realizat în conformitate cu intenția; bine executat; izbutit. Încercare ~tă. [Sil. re-u-] /v. a reuși

reușită (desp. re-u-) s. f., g.-d. art. reușitei; pl. reușite

reușită (re-u-) s. f., g.-d. art. reușitei; pl. reușite

reușită s. f. (sil. re-u-), pl. reușite

REUȘITĂ s. 1. v. succes. 2. izbândă, succes, victorie. (~ echipei de handbal.) 3. succes, (livr.) audiență. (O mare ~ la public.)

REUȘITĂ s. 1. izbîndă, succes, (înv.) reieșire, reușire, (fam.) ispravă. (E sigur de ~.) 2. izbîndă, succes, victorie. (~ echipei de handbal.) 3. succes, (livr.) audiență. (O mare ~ la public.)

Reușită ≠ eșec, nereușită

REUȘIT adj. 1. v. valoros. 2. v. admis.

REUȘIT adj. bun, izbutit, realizat, valoros, (pop.) nimerit, (arg.) mișto. (O piesă de teatru ~.)

Reușit ≠ nereușit