reostat sn [At: ȘĂINEANU / Pl: ~e / E: fr rhéostat] Aparat alcătuit dintr-un rezistor având o rezistență electrică reglabilă și care servește la reglarea intensității curentului electric din circuite.

REOSTAT, reostate, s. n. Aparat care are o rezistență electrică putînd fi variată continuu și care servește la reglarea intensității curentului electric. ◊ Reostat de excitație = reostat prin care se reglează curentul de excitație al unei mașini electrice. Reostat de pornire = reostat prin care se reduce curentul cerut de un motor electric în perioada de pornire și de accelerare și care servește și la reglarea vitezei.

REOSTAT s.n. Aparat pentru modificarea intensității curentului într-un circuit electric. [Pron. re-o-, pl. -te, -turi. / < fr. rhéostat, cf. gr. rhéos – curent, statos – care stă].

REOSTAT s. n. aparat pentru reglarea intensității curentului electric într-un circuit. (< fr. rhéostat)

REOSTAT ~e n. fiz. Aparat pentru reglarea intensității curentului electric din circuite. [Sil. re-os-] /<fr. rhéostat

reostat n. rezistență electrică variabilă după voință și care, pusă într’un circuit, permite a varia intensitatea curentului.

reostat (desp. re-os-tat/-o-stat) s. n., pl. reostate

!reostat (re-os-tat/-o-stat) s. n., pl. reostate

reostat s. n. (sil. re-; mf. -stat), pl. reostate

REO- „scurgere, curent, circulație”. ◊ gr. rheo-, ein „a curge” > fr. rhéo-, engl. id., germ. id., it. reo- > rom. reo-. □ ~angiografie (v. angio-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare a arterelor periferice, bazată pe înregistrarea variațiilor conductibilității electrice; ~bază (v. -bază), s. f., intensitate minimă a unui curent galvanic, capabil să producă excitația unui țesut viu; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme care trăiesc în torenți și pîraie; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., urmărire a variațiilor de conductibilitate a unui curent alternativ în timpul revoluției cardiace; ~cren (v. -cren), adj., (despre izvoare) care formează pîraie repezi; ~fili (v. -fil₁), adj., s. m. pl., 1. adj., (Despre organisme) Care preferă apele curgătoare. 2. s. m. pl., Pești care depun icrele în curentul apelor; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în apele repezi din munți; ~fob (v. -fob), adj., (despre plante) care evită apele repezi de munte; ~foreză (v. -foreză), s. f., fenomen reologic de antrenare spontană a particulelor în suspensie spre mijlocul conductei, la curgerea unui fluid; ~glif (~glifă) (v. -glif), s. n., urmă pe fața inferioară a straturilor de gresii, care reprezintă mulajul unor scurgeri de nămol pe fundul bazinului de sedimentare; ~graf (v. -graf), s. n., instrument utilizat pentru înregistrarea unei curbe de curent sau de tensiune; ~grafie (v. -grafie), s. f., explorare a modului în care se face circulația sîngelui în anumite organe sau regiuni ale corpului pe baza variațiilor electrice ale acestora; ~gramă (v. -gramă), s. f., curbă care reprezintă variațiile electrice ale anumitor organe; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază curgerea lentă a materiei și deformarea în timp a corpurilor solide sub acțiunea forțelor aplicate asupra lor; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării mărimilor care caracterizează un material cu proprietăți reologice; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea proprietăților reologice ale materialelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., transformare a diferitelor forme de animale sau de plante sub influența apelor curgătoare repezi; ~nom (v. -nom₁), adj., (despre legăturile sistemelor de puncte materiale) care variază în timp, însă după o lege independentă de forțele care acționează în cadrul sistemelor de puncte; ~pexie (v. -pexie), s. f., fenomen prezentat de unele soluții coloidale care, prin curgere lentă sau printr-o agitare slabă, își măresc viscozitatea și rezistența la deformare; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se constată prezența unui curent electric; ~stat (v. -stat), s. n., aparat folosit la reglarea intensității curentului electric din circuite; ~tactic (v. tactic), adj., (despre organisme) care se deplasează spre curenții de apă; sin. reotropic; ~taxie (v. -taxie), s. f., curbare a organelor vegetale acvatice în sensul curentului de apă în care acestea trăiesc; sin. reotropism; ~tropic (v. -tropic), adj., reotactic*; ~xen (v. -xen), adj., (despre o viețuitoare) care trăiește în apele cu curenți slabi.