7 definiții pentru reluctanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RELUCTÁNȚĂ, reluctanțe, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit și fluxul magnetic care străbate circuitul. ◊ Reluctanță specifică = reluctivitate. – Din fr. réluctance.

RELUCTÁNȚĂ, reluctanțe, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit și fluxul magnetic care străbate circuitul. ◊ Reluctanță specifică = reluctivitate. – Din fr. réluctance.

reluctanță sf [At: DN2 / Pl: ~țe / E: fr réluctance] 1 (Fiz) Mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit și fluxul magnetic care străbate circuitul. 2 (Îs) ~ specifică Reluctivitate.

RELUCTÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Rezistență magnetică. [Pl. -te. / < fr. réluctance, engl. reluctance].

RELUCTÁNȚĂ s. f. mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit și fluxul magnetic care îl străbate; inversul permeanței. (< fr. réluctance)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

reluctánță s. f., g.-d. art. reluctánței; pl. reluctánțe

reluctánță s. f., g.-d. art. reluctánței; pl. reluctánțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RELUCTANȚĂ SPECÍFICĂ s. (FIZ.) reluctivitate.

Intrare: reluctanță
reluctanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reluctanță
  • reluctanța
plural
  • reluctanțe
  • reluctanțele
genitiv-dativ singular
  • reluctanțe
  • reluctanței
plural
  • reluctanțe
  • reluctanțelor
vocativ singular
plural