2 intrări
12 definiții
din care- explicative (6)
- morfologice (5)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
RELICT, -Ă, relicte, adj. (Biol.; în sintagma) Specie relictă (și substantivat, f.) = specie de plantă sau de animal care a supraviețuit dispariției unei faune sau unei flore în decursul timpurilor geologice. – Din germ. relikt, lat. relictus.
relict, ~ă [At: MG I, 143 / Pl: ~e / E: lat relictus, -a, -unt] 1 a Care s-a păstrat din trecut. 2 sf, a (Șîs specie ~ă) (Specie actuală de plante sau de animale) care a supraviețuit dispariției unei faune sau flore, cunoscută într-o formă identică sau abia schimbată din timpuri geologice trecute. 3 sn Vestigiu.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RELICT, -Ă adj., s.n. (Specie de plante sau de animale) care constituie o rămășiță a unei faune sau a unei flore dispărute. ◊ Sol relict = sol format în trecut, a cărui dinamică inițială a încetat. [Cf. germ. relikt, Relikt, lat. relictus].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RELICT, -Ă I. adj. care s-a păstrat din trecut. II. s. n. (biol.) 1. soi, specie care a supraviețuit din epocile geologice. 2. rămășiță, vestigiu. (< germ. Relikt, lat. relictus)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
RELICT ~tă (~ți, ~te) și substantival: Specie ~tă specie de plante sau de animale care s-a menținut până astăzi dintr-o floră sau dintr-o faună dispărută. /<germ. relikt, lat. relictus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RELICTĂ, relicte, adj. (Biol.; în sintagma) Specie relictă (și substantivat, f.) = specie de plantă sau de animal care a supraviețuit dispariției unei faune sau unei flore în decursul timpurilor geologice. – Din germ. relikt, lat. relictus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
relict adj. m. (+ s. n.: sol ~); f. relictă (specie ~), pl. relicte
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
!relict adj. m.; f. relictă, pl. relicte
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
relict adj. n., s. n., f. relictă; pl. n. și f. relicte
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
relictă (specie supraviețuioare) s. f., g.-d. art. relictei; pl. relicte
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
!relictă s. f., g.-d. art. relictei; pl. relicte
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
RELÍCT, -Ă (< germ.; {s} lat. relictum „rămas”) adj. (BIOL.) Specie r. = specie actuală de plante sau de animale, rămășiță a unei flore sau a unei faune dispărute, cunoscută într-o formă identică sau abia schimbată din timpuri geologice trecute. Unele s.r. s-au menținut până în zilele noastre (s.r. conservative), datorită constanței condițiilor de mediu (ex. drețele, relict Terțiar; hatteria, relict mezozoic din Noua Zeelandă), iar altele s-au adaptat condițiilor noi, supraviețuind (ex. mizidele). Sol r. = sol format în alte condiții decât cele actuale.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOOM 3 | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
relict, relictăadjectiv
- 1. Care s-a păstrat din trecut. MDN '00
- Specie relictă = specie de plantă sau de animal care a supraviețuit dispariției unei faune sau unei flore în decursul timpurilor geologice. DEX '09 DEX '98 DN
- Sol relict = sol format în trecut, a cărui dinamică inițială a încetat. DN
-
etimologie:
- relikt DEX '09 DEX '98 DN
- relictus DEX '09 DEX '98 DN
relict, relictesubstantiv neutru
- 1. Specie de plante sau de animale care constituie o rămășiță a unei faune sau a unei flore dispărute. DN
etimologie:
- Relikt MDN '00