reflecție sf [At: CR (1848), 17³/48 / P: -ți-e / V: ~iune / Pl: ~ii / E: lat reflexio, -onis, fr réflexion, ger Reflexion după reflecta] 1 Meditație. 2 Observație. 3 Reflexie (1).

reflecțiune sf vz reflecție

REFLECȚIE, reflecții, s. f. 1. Meditare, cugetare, gîndire. Eminescu introdusese reflecția filozofică și lirismul în proză. VIANU, A. P. 170. Cîte reflecții nu ne cuprind în fața acestui dureros sfîrșit. VLAHUȚĂ, O. A. 238. Omul se mișcă întîi la întîmplări, și apoi vin reflecțiile. RUSSO, S. 26. 2. Reflexie (2). – Variantă: reflecțiune, reflecțiuni (EMINESCU, N. 33), s. f.

REFLECT, -Ă adj. (Despre ramuri, frunze etc.) Care are, în raport cu tulpina, direcția în afară și în jos; reflex (2) [în DN]. [Cf. fr. reflet].

REFLECȚIE s.f. 1. Cugetare, meditație, gîndire. 2. Reflexie (1). [Gen. -iei, var. reflecțiune s.f. / cf. fr. réflexion, lat. reflexio].

REFLECȚIUNE s.f. v. reflecție.

REFLECT, -Ă adj. (despre ramuri, frunze etc.) orientat în afară și în jos. (după fr. reflet)

REFLECȚIE s. f. meditație, cugetare. ◊ (fil.) cunoaștere a proceselor care se petrec înăuntrul conștiinței; întoarcere a conștiinței asupra ei înseși. (< fr. réflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)

REFLECȚIE ~i f. Proces de examinare profundă a unei idei, situații sau probleme; cugetare adâncă; meditație. [G.-D. reflecției; Sil. -ți-e] /<fr. réflexion, lat. reflexio, ~onis, germ. Reflexion

*reflexiúne f. (lat. refléxio, -ónis. V. inflexiune). Fiz. Aruncarea luminiĭ saŭ a undelor sonore înapoĭ saŭ în altă direcțiune (repercusiune, ecoŭ). Unghĭ de reflexiune, unghĭu pe care-l face normala la punctu de incidență cu raza reflectată (V. incidență). Acțiunea de a cugeta din noŭ și serios la lucru. Cugetare (rezultată din această reflexiune): o culegere de reflexiunĭ. A face reflexiunĭ pe socoteala cuĭva, a te gîndi la el apreciindu-l ironic. – Și -éxie. Fals -écție.

reflect (înv.) (desp. re-flect) s. n., pl. reflecte

reflecție (gândire) (desp. re-flec-ți-e) s. f., art. reflecția (desp. -ți-a), g.-d. art. reflecției; pl. reflecții, art. reflecțiile (desp. -ți-i-)

reflecție (cugetare) (re-flec-ți-e) s. f., art. reflecția (-ți-a), g.-d. art. reflecției; pl. reflecții, art. reflecțiile (-ți-i-)

reflecție s. f. (sil. -flec-ți-e), art. reflecția (sil. -ți-a), g.-d. art. reflecției; pl. reflecții, art. reflecțiile (sil. -ți-i-)

reflecție s. f. (sil. -flec-ți-e), art. reflecția (sil. -ți-a), g.-d. art. reflecției; pl. reflecții, art. reflecțiile (sil. -ți-i-)

REFLECȚIE s. 1. v. cugetare. 2. v. părere.

REFLECȚIE s. 1. cugetare, gîndire, meditare, meditație, reflectare, reflexie, (înv.) schepsis. (O adîncă ~ asupra...) 2. considerație, considerent, constatare, idee, observare, observație, opinie, părere, reflexie, remarcă. (Cîteva ~ asupra...)