16 definiții pentru reflecție reflecțiune

REFLÉCȚIE, reflecții, s. f. 1. Meditare, cugetare, gândire, reflexie (2). 2. Reflexie (1). [Var.: reflecțiúne s. f.] – Din fr. réflexion, lat. reflexio, -onis, germ. Reflexion (după reflecta).

REFLÉCȚIE, reflecții, s. f. 1. Meditare, cugetare, gândire, reflexie (2). 2. Reflexie (1). [Var.: reflecțiúne s. f.] – Din fr. réflexion, lat. reflexio, -onis, germ. Reflexion (după reflecta).

REFLÉCȚIE, reflecții, s. f. 1. Meditare, cugetare, gîndire. Eminescu introdusese reflecția filozofică și lirismul în proză. VIANU, A. P. 170. Cîte reflecții nu ne cuprind în fața acestui dureros sfîrșit. VLAHUȚĂ, O. A. 238. Omul se mișcă întîi la întîmplări, și apoi vin reflecțiile. RUSSO, S. 26. 2. Reflexie (2). – Variantă: reflecțiúne, reflecțiuni (EMINESCU, N. 33), s. f.

reflécție (cugetare) (re-flec-ți-e) s. f., art. reflécția (-ți-a), g.-d. art. reflécției; pl. reflécții, art. reflécțiile (-ți-i-)

reflécție s. f. (sil. -flec-ți-e), art. reflécția (sil. -ți-a), g.-d. art. reflécției; pl. reflécții, art. reflécțiile (sil. -ți-i-)

reflécție (cugetare) (re-flec-ți-e) s. f., art. reflécția (-ți-a), g.-d. art. reflécției; pl. reflécții, art. reflécțiile (-ți-i-) (DOOM2, 2005)

REFLÉCȚIE s. 1. v. cugetare. 2. v. părere.

REFLÉCȚIE s.f. 1. Cugetare, meditație, gândire. 2. Reflexie (1). [Gen. -iei, var. reflecțiune s.f. / cf. fr. réflexion, lat. reflexio].

REFLÉCȚIE s. f. meditație, cugetare. ◊ (fil.) cunoaștere a proceselor care se petrec înăuntrul conștiinței; întoarcere a conștiinței asupra ei înseși. (< fr. réflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)

REFLÉCȚIE ~i f. Proces de examinare profundă a unei idei, situații sau probleme; cugetare adâncă; meditație. [G.-D. reflecției; Sil. -ți-e] /<fr. réflexion, lat. reflexio, ~onis, germ. Reflexion

REFLECȚIÚNE s. f. v. reflecție.

REFLECȚIÚNE s. f. v. reflecție.

REFLECȚIÚNE s. f. v. reflecție.

REFLECȚIÚNE s.f. v. reflecție.

*reflexiúne f. (lat. refléxio, -ónis. V. inflexiune). Fiz. Aruncarea luminiĭ saŭ a undelor sonore înapoĭ saŭ în altă direcțiune (repercusiune, ecoŭ). Unghĭ de reflexiune, unghĭu pe care-l face normala la punctu de incidență cu raza reflectată (V. incidență). Acțiunea de a cugeta din noŭ și serios la lucru. Cugetare (rezultată din această reflexiune): o culegere de reflexiunĭ. A face reflexiunĭ pe socoteala cuĭva, a te gîndi la el apreciindu-l ironic. – Și -éxie. Fals -écție.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

REFLECȚIE s. 1. cugetare, gîndire, meditare, meditație, reflectare, reflexie, (înv.) schepsis. (O adîncă ~ asupra...) 2. considerație, considerent, constatare, idee, observare, observație, opinie, părere, reflexie, remarcă. (Cîteva ~ asupra...)

Intrare: reflecție
reflecție substantiv feminin
  • silabisire: -flec-ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular reflecție reflecția
plural reflecții reflecțiile
genitiv-dativ singular reflecții reflecției
plural reflecții reflecțiilor
vocativ singular
plural
reflecțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular reflecțiune reflecțiunea
plural reflecțiuni reflecțiunile
genitiv-dativ singular reflecțiuni reflecțiunii
plural reflecțiuni reflecțiunilor
vocativ singular
plural