13 definiții pentru reflecție reflecțiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REFLÉCȚIE, reflecții, s. f. 1. Meditare, cugetare, gândire, reflexie (2). 2. Reflexie (1). [Var.: reflecțiúne s. f.] – Din fr. réflexion, lat. reflexio, -onis, germ. Reflexion (după reflecta).

REFLÉCȚIE, reflecții, s. f. 1. Meditare, cugetare, gândire, reflexie (2). 2. Reflexie (1). [Var.: reflecțiúne s. f.] – Din fr. réflexion, lat. reflexio, -onis, germ. Reflexion (după reflecta).

REFLÉCȚIE, reflecții, s. f. 1. Meditare, cugetare, gîndire. Eminescu introdusese reflecția filozofică și lirismul în proză. VIANU, A. P. 170. Cîte reflecții nu ne cuprind în fața acestui dureros sfîrșit. VLAHUȚĂ, O. A. 238. Omul se mișcă întîi la întîmplări, și apoi vin reflecțiile. RUSSO, S. 26. 2. Reflexie (2). – Variantă: reflecțiúne, reflecțiuni (EMINESCU, N. 33), s. f.

REFLÉCȚIE s.f. 1. Cugetare, meditație, gândire. 2. Reflexie (1). [Gen. -iei, var. reflecțiune s.f. / cf. fr. réflexion, lat. reflexio].

REFLÉCȚIE s. f. meditație, cugetare. ◊ (fil.) cunoaștere a proceselor care se petrec înăuntrul conștiinței; întoarcere a conștiinței asupra ei înseși. (< fr. réflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)

REFLÉCȚIE ~i f. Proces de examinare profundă a unei idei, situații sau probleme; cugetare adâncă; meditație. [G.-D. reflecției; Sil. -ți-e] /<fr. réflexion, lat. reflexio, ~onis, germ. Reflexion

REFLECȚIÚNE s. f. v. reflecție.

REFLECȚIÚNE s. f. v. reflecție.

REFLECȚIÚNE s. f. v. reflecție.

REFLECȚIÚNE s.f. v. reflecție.

*reflexiúne f. (lat. refléxio, -ónis. V. inflexiune). Fiz. Aruncarea luminiĭ saŭ a undelor sonore înapoĭ saŭ în altă direcțiune (repercusiune, ecoŭ). Unghĭ de reflexiune, unghĭu pe care-l face normala la punctu de incidență cu raza reflectată (V. incidență). Acțiunea de a cugeta din noŭ și serios la lucru. Cugetare (rezultată din această reflexiune): o culegere de reflexiunĭ. A face reflexiunĭ pe socoteala cuĭva, a te gîndi la el apreciindu-l ironic. – Și -éxie. Fals -écție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

reflécție (cugetare) (re-flec-ți-e) s. f., art. reflécția (-ți-a), g.-d. art. reflécției; pl. reflécții, art. reflécțiile (-ți-i-)

reflécție s. f. (sil. -flec-ți-e), art. reflécția (sil. -ți-a), g.-d. art. reflécției; pl. reflécții, art. reflécțiile (sil. -ți-i-)

reflécție (cugetare) (re-flec-ți-e) s. f., art. reflécția (-ți-a), g.-d. art. reflécției; pl. reflécții, art. reflécțiile (-ți-i-) (DOOM2, 2005)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REFLÉCȚIE s. 1. v. cugetare. 2. v. părere.

REFLECȚIE s. 1. cugetare, gîndire, meditare, meditație, reflectare, reflexie, (înv.) schepsis. (O adîncă ~ asupra...) 2. considerație, considerent, constatare, idee, observare, observație, opinie, părere, reflexie, remarcă. (Cîteva ~ asupra...)

Intrare: reflecție
reflecție substantiv feminin
  • silabație: -flec-ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reflecție
  • reflecția
plural
  • reflecții
  • reflecțiile
genitiv-dativ singular
  • reflecții
  • reflecției
plural
  • reflecții
  • reflecțiilor
vocativ singular
plural
reflecțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reflecțiune
  • reflecțiunea
plural
  • reflecțiuni
  • reflecțiunile
genitiv-dativ singular
  • reflecțiuni
  • reflecțiunii
plural
  • reflecțiuni
  • reflecțiunilor
vocativ singular
plural