2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RECOMPUNÉRE, recompuneri, s. f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei. – V. recompune.

RECOMPÚNERE, recompuneri, s. f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei. – V. recompune.

RECOMPÚNERE, recompuneri, s. f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei.

RECOMPÚNERE s.f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei; recompoziție. [< recompune].

RECOMPÚNE, recompun, vb. III. Tranz. A compune din nou, a reface; a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus. – Pref. re- + compune (după fr. recomposer).

RECOMPÚNE, recompun, vb. III. Tranz. A compune din nou, a reface; a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus. – Re1- + compune (după fr. recomposer).

RECOMPÚNE, recompún, vb. III. Tranz. A compune din nou, a reface; a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus. Aprinse becurile de diferite culori, ca să recompună lumina naturală a zilei și se retrase după vitrina de cristal. C. PETRESCU, A. 325.

RECOMPÚNE vb. III. tr. A compune la loc, din nou. [P.i. recompún. / < re- + compune, după fr. recomposer].

RECOMPÚNE vb. tr. a compune din nou, a reface. (după fr. recomposer)

A RECOMPÚNE recompún tranz. A compune din nou; a aduce la starea sau la forma de altă dată; a reface; a reconstitui. /re- + a compune

*recompozițiúne f. (re- și comp-). Acțiunea de a recompune. Lucru recompus. – Și -íție și recompúnere.

*recompún, -pús, a -púne v. tr. (re- și compun, după fr. recomposer). Compun ĭar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

recompúnere s. f., g.-d. art. recompúnerii; pl. recompúneri

recompúnere s. f. compunere

recompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recompún; conj. prez. 3 să recompúnă; ger. recompunấnd


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RECOMPÚNERE s. 1. v. reconstituire. 2. (FIZ.) (înv.) recompoziție. (~ luminii.)

RECOMPUNERE s. 1. întregire, reconstituire, refacere, (rar) reconstituție. (~ părților unui animal fosil.) 2. (FIZ.) (înv.) recompoziție. (~ luminii.)

RECOMPÚNE vb. v. reconstitui.

RECOMPUNE vb, a întregi, a reconstitui a reface. (A ~ scheletul unui mamifer fosil.)

Intrare: recompunere
recompunere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • recompunere
  • recompunerea
plural
  • recompuneri
  • recompunerile
genitiv-dativ singular
  • recompuneri
  • recompunerii
plural
  • recompuneri
  • recompunerilor
vocativ singular
plural
Intrare: recompune
verb (VT637)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • recompune
  • recompunere
  • recompus
  • recompusu‑
  • recompunând
  • recompunându‑
singular plural
  • recompune
  • recompuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • recompun
(să)
  • recompun
  • recompuneam
  • recompusei
  • recompusesem
a II-a (tu)
  • recompui
(să)
  • recompui
  • recompuneai
  • recompuseși
  • recompuseseși
a III-a (el, ea)
  • recompune
(să)
  • recompu
  • recompuie
  • recompunea
  • recompuse
  • recompusese
plural I (noi)
  • recompunem
(să)
  • recompunem
  • recompuneam
  • recompuserăm
  • recompuseserăm
  • recompusesem
a II-a (voi)
  • recompuneți
(să)
  • recompuneți
  • recompuneați
  • recompuserăți
  • recompuseserăți
  • recompuseseți
a III-a (ei, ele)
  • recompun
(să)
  • recompu
  • recompuie
  • recompuneau
  • recompuseră
  • recompuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)