10 definiții pentru recompoziție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RECOMPOZÍȚIE, recompoziții, s. f. Recompunere; reconstituire a unui lucru. – Din fr. recomposition.

RECOMPOZÍȚIE, recompoziții, s. f. Recompunere; reconstituire a unui lucru. – Din fr. recomposition.

recompoziție sf [At: MARIN, F. 455/33 / V: ~iune / S și: ~osi~ / Pl: ~ii / E: fr recomposition] (Înv) Recompunere.

RECOMPOZÍȚIE, recompoziții, s. f. Recompunere.

RECOMPOZÍȚIE s.f. Recompunere; reconstituire a unui lucru. [< fr. recomposition].

RECOMPOZÍȚIE s. f. recompunere; reconstituire a unui lucru. (< fr. recomposition)

*recompozițiúne f. (re- și comp-). Acțiunea de a recompune. Lucru recompus. – Și -íție și recompúnere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

recompozíție (-ți-e) s. f., art. recompozíția (-ți-a), g.-d. art. recompozíției; pl. recompozíții, art. recompozíțiile (-ți-i-)

recompozíție s. f. compoziție


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RECOMPOZÍȚIE s. v. recompunere.

recompoziție s. v. RECOMPUNERE.

Intrare: recompoziție
recompoziție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • recompoziție
  • recompoziția
plural
  • recompoziții
  • recompozițiile
genitiv-dativ singular
  • recompoziții
  • recompoziției
plural
  • recompoziții
  • recompozițiilor
vocativ singular
plural