RECICLARE, reciclări, s. f. Acțiunea de a recicla. 1. Formă de perfecționare profesională în vederea actualizării cunoștințelor dobândite anterior în specialitatea respectivă. 2. Introducerea unor reziduuri, deșeuri etc. într-un proces tehnologic pentru a obține reutilizarea și valorificarea lor sau în scopuri ecologice. – V. recicla.

reciclare sf [At: SCÎNTEIA, 1971, nr. 8 696 / Pl: ~lări / E: recicla] 1 Prelucrare a deșeurilor în vederea refolosirii lor. 2 (Înv) Perfecționare a pregătirii cadrelor de conducere și a specialiștilor formați într-o perioadă anterioară, pentru a se adapta noilor cerințe ale științei și tehnicii contemporane.

RECICLARE, reciclări, s. f. Acțiunea de a recicla. – V. recicla.

RECICLARE s.f. Organizarea de cursuri de completare a cunoștințelor (pentru cadre didactice, ingineri, medici etc.) cu ultimele achiziții ale științei și tehnicii. [< recicla].

RECICLARE s. f. 1. formă de perfecționare profesională a cadrelor, organizată periodic, prin cursuri de completare a cunoștințelor în scopul adaptării la progresul științific-industrial. 2. (tehn.) acțiunea de a introduce în circuit unele materiale care deja au suferit o transformare incompletă, printr-o singură trecere prin procesul de prelucrare. (< recicla)

reciclare s. f. ♦ 1. ◊ „Reciclarea – readaptarea organizată a cunoștințelor de specialitate în raport cu necontenitele progrese ale științei, tehnicii și culturii contemporane (nu ne-am permis să punem o definiție, ci doar să încercăm explicarea acestei noțiuni) – a devenit o necesitate obiectivă în orice țară [...]” R.l. 7 II 71 p. 1; v. și Cont. 5 X 79 p. 3; v. și postuniversitar, recalifica. ♦ 2. ◊ „Reciclarea automobilelor. În condițiile penuriei de materii prime, «reciclarea», respectiv reintroducerea în circuitul productiv a automobilelor uzate, s-a dovedit o bună metodă de recuperare a unor importante cantități de diferite metale [...]” Sc. 29 III 77 p. 8. ◊ „Reciclarea (reintroducerea în ciclul productiv a deșeurilor) ar trebui să devină un principiu axial al economiei.” Sc. 7 X 78 p. 5; v. și R.l. 14 VIII 80 p. 6 (din recicla; cf. fr. récyclage, engl. recycle, recycling; DMN sensul 1, BD sensul 2, 1970; DT, DMM; DEX, DN3 – sensul 1, DEX-S)

recicla vt [At: DEX / Pzi: ~lez / E: fr recycler] A prelucra anumite deșeuri în vederea refolosirii lor.

RECICLA vb. I. tr., refl. A(-și) completa cunoștințele prin reciclare. [< fr. récycler].

RECICLA vb. tr., refl. 1. a(-și) completa cunoștințele prin reciclare (1); a-și schimba orientarea. 2. a prelucra anumite deșeuri în vederea refolosirii lor. (< fr. recycler)

A RECICLA ~ez tranz. (anumite deșeuri) A prelucra în vederea folosirii lor din nou. /<fr. recycler

reciclare (desp. -ci-cla-) s. f., g.-d. art. reciclării; pl. reciclări

reciclare (-ci-cla-) s. f., g.-d. art. reciclării; pl. reciclări

reciclare s. f. (sil. -cla-), g.-d. art. reciclării; pl. reciclări

recicla (a ~) (desp. -ci-cla) vb., ind. prez. 1 sg. reciclez, 3 reciclează; conj. prez. 1 sg. să reciclez, 3 să recicleze

recicla (a ~) (-ci-cla) vb., ind. prez. 3 reciclează

recicla vb. (sil. -cla), ind. prez. 1 sg. reciclez, 3 sg. și pl. reciclează

a merge la reciclare expr. ( intl.) a executa o nouă pedeapsă.