18 definiții pentru receptacul

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RECEPTACUL, receptacule, s. n. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptacol s. n.] – Din fr. réceptacle, lat. receptaculum.

RECEPTACUL, receptacule, s. n. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptacol s. n.] – Din fr. réceptacle, lat. receptaculum.

receptacul sn [At: CAIET, 79v/15 / V: ~col, (înv) ~clu / Pl: ~e / E: fr réceptacle, lat receptaculum] 1 (Bot) Porțiune dilatată a pedunculului pe care se inserează florile. 2 (Rar) Loc ferit. 3 Loc unde se adună, se păstrează, se înmagazinează ceva.

RECEPTACUL, receptacule, s. n. 1. Parte superioară, lărgită, a pedunculului unei flori, pe care se inserează organele acesteia (sepale, petale, stamine și carpele). (În forma receptaclu) Carpele numeroase dispuse în vîrf pe un receptaclu convex, mai mult sau mai puțin cărnos. NEGRUZZI, S. I 103. 2. (Neobișnuit) Locul unde se adună ceva. (În forma receptacol) După patru ani de învățătură, după ce copilul fraged și-a pregătit astfel creierul pentru a fi receptacolul unor fapte și date disparate, el intră în liceu. GHEREA, ST. CR. II 340. – Variante: receptaclu, receptacol s. n.

RECEPTACUL s.n. 1. Partea superioară lărgită a pedunculului floral al unei plante, unde se inserează organele de reproducere ale acesteia. 2. Formație anatomică care primește sau conține ceva. ♦ (Fig.) Loc unde se adună, se înmagazinează ceva. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. receptacol s.n. / < lat. receptaculum, cf. fr. réceptacle].

RECEPTACUL s. n. 1. partea terminală, lărgită, a pedunculului floral, unde se inserează organele de reproducere. 2. formație anatomică care primește sau conține ceva. 3. (și fig.) loc unde se adună, se înmagazinează ceva. (< fr. réceptacle, lat. receptaculum)

RECEPTACUL ~e n. bot. Partea de sus, dilatată, a pedunculului, de care se prind organele unei flori. /<fr. réceptacle, lat. receptaculum

receptacul n. Bot. fundul potirului unei flori.

*receptácul n., pl. e (lat. receptáculum, d. recípere, a primi. V. în-cep, rețetă). Loc de adunare, de scurgere: marea e receptaculu tuturor apelor, vîna cavă e principalu receptacul al sîngeluĭ. Fig. Iron. Partiduluĭ e receptaculu tuturor șarlatanilor. Bot. Fundu caliceluĭ.

RECEPTACOL s. n. v. receptacul.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

receptacul s. n., pl. receptacule

receptacul s. n., pl. receptacule

receptacul s. n., pl. receptacule

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Intrare: receptacul
receptacul1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • receptacul
  • receptaculul
  • receptaculu‑
plural
  • receptacule
  • receptaculele
genitiv-dativ singular
  • receptacul
  • receptaculului
plural
  • receptacule
  • receptaculelor
vocativ singular
plural
receptacul2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • receptacul
  • receptaculul
  • receptaculu‑
plural
  • receptaculi
  • receptaculii
genitiv-dativ singular
  • receptacul
  • receptaculului
plural
  • receptaculi
  • receptaculilor
vocativ singular
plural
receptacol substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • receptacol
  • receptacolul
  • receptacolu‑
plural
  • receptacole
  • receptacolele
genitiv-dativ singular
  • receptacol
  • receptacolului
plural
  • receptacole
  • receptacolelor
vocativ singular
plural
receptaclu substantiv neutru
substantiv neutru (N37)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • receptaclu
  • receptaclul
  • receptaclu‑
plural
  • receptacle
  • receptaclele
genitiv-dativ singular
  • receptaclu
  • receptaclului
plural
  • receptacle
  • receptaclelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

receptacul, receptaculesubstantiv neutru

  • 1. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: pălărie
    • format_quote Carpele numeroase dispuse în vîrf pe un receptaclu convex, mai mult sau mai puțin cărnos. NEGRUZZI, S. I 103. DLRLC
  • 2. Formație anatomică care primește sau conține ceva. DN
    • 2.1. neobișnuit figurat Locul unde se adună ceva. DLRLC DN
      • format_quote După patru ani de învățătură, după ce copilul fraged și-a pregătit astfel creierul pentru a fi receptacolul unor fapte și date disparate, el intră în liceu. GHEREA, ST. CR. II 340. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii