3 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

razboinic sm vz războinic

RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

războinic, ~ă a [At: CORESI, EV. 176 / Pl: ~ici / E: vsl развойникъ] 1 sm (Înv) Tâlhar. 2 sm (Înv) Ucigaș. 3 sm Luptător. 4 a Care se războiește mult. 5 a Căruia îi place lupta Si: bătăios (1), belicos (1), (îvr) rezbelator. 6 a Privitor la război1 Si: (rar) războiesc (1), (înv) războinicesc (1), rezbelic, rezbelnic. 7 a Specific războiului1 (1) Si: (rar) războiesc (2), (înv) războinicesc (2), rezbelic, rezbelnic. 8 a Care aparține războiului1 Si: (rar) războiesc (3), (înv) războinicesc (3), rezbelic, rezbelnic.

RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

RĂZBÓINIC1, războinici, s. m. Luptător, ostaș, om de arme. Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418.

RĂZBÓINIC2, -Ă, războinici, -e, adj. 1. Privitor la război1, de război1. Se duceau grăind încet despre amintiri și povestiri războinice. SADOVEANU, O. VII 145. Poporul nostru era dedat cu viața războinică. ALECSANDRI, la TDRG. 2. (Despre ființe) Căruia-i place să se lupte, să poarte războaie; bătăios. O nație războinică și unită, oricît de mică ar fi, n-a fost niciodată biruită. BĂLCESCU, O. I 41.

RĂZBÓINIC2 ~ci m. înv. Ostaș care participa la un război; luptător. /<sl. razbojniku

RĂZBÓINIC1 ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care ține de război; propriu războiului. 2) Care manifestă plăcerea de a se război; căruia îi place să se bată. /<sl. razbojniku

răsboinic a 1. ce ține de răsboiu: se pleacă pe răsboinicul său arc AL.; 2. propriu răsboiului: popor răsboinic. ║ m. oștean care se luptă. [Slav. RAZBOĬNKŬ, ucigaș, tâlhar (v. răsboiu)].

răzbóĭnic, -ă adj. (vsl. raz-boĭnikŭ, tîlhar, asasin, d. boĭnikŭ, luptător. V. boĭnic). Ĭubitor de războĭ: popor războĭnic. De războĭ, pentru războĭ: pregătirĭ războĭnice. Adv. În mod războĭnic: a vorbi războĭnic. S. m. Luptător în războĭ. V. belicos.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

războinic adj. m., s. m., pl. războinici; adj. f., s. f. războinică, pl. războinice

războinic adj. m., s. m., pl. războinici; adj. f., s. f. războinică, pl. războinice

răzbóinic s. m., adj. m., pl. răzbóinici; f. sg. răzbóinică, pl. răzbóinice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂZBÓINIC s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.

RĂZBÓINIC s., adj. 1. s. luptător. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. (rar) marțial. (Comandantul are un aer ~) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

RĂZBÓINIC s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.

războinic s., adj. v. ASASIN. CRIMINAL. OMORÎTOR. UCIGAȘ.

RĂZBOINIC s., adj. 1. s. (MIL.) luptător, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. adj. agresiv, militarist, provocator, (fam.) belicos. (Politică ~.) 3. adj. (rar) marțial. (Aer ~.) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

războinic s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.

Intrare: razboinic
razboinic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: războinic (adj.)
războinic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • războinic
  • războinicul
  • războinicu‑
  • războinică
  • războinica
plural
  • războinici
  • războinicii
  • războinice
  • războinicele
genitiv-dativ singular
  • războinic
  • războinicului
  • războinice
  • războinicei
plural
  • războinici
  • războinicilor
  • războinice
  • războinicelor
vocativ singular
plural
Intrare: războinic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • războinic
  • războinicul
  • războinicu‑
plural
  • războinici
  • războinicii
genitiv-dativ singular
  • războinic
  • războinicului
plural
  • războinici
  • războinicilor
vocativ singular
  • războinicule
  • războinice
plural
  • războinicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

războinic, războinicăadjectiv

  • 1. Care ține de război, privitor la război, de război. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se duceau grăind încet despre amintiri și povestiri războinice. SADOVEANU, O. VII 145. DLRLC
    • format_quote Poporul nostru era dedat cu viața războinică. ALECSANDRI, la TDRG. DLRLC
  • 2. Căruia îi place lupta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: bătăios
    • format_quote O nație războinică și unită, oricît de mică ar fi, n-a fost niciodată biruită. BĂLCESCU, O. I 41. DLRLC
etimologie:

războinic, războinicisubstantiv masculin
războinică, războinicesubstantiv feminin

  • 1. Luptător, ostaș care ia parte la un război. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.