RĂTEZ, răteze, s. n. (Pop.) Închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: rătează s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz.

rata [At: CADE / Pzi: ~tez / E: fr rater] 1 vt A pierde o ocazie. 2 vt A nu reuși într-o împrejurare. 3 vt A da greș. 4 vr A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 5 vi (D. arme de foc, explozibile) A nu lua foc când sunt declanșate.

ratij sn vz rătez¹

răteaz sn vz rătez¹ corectat(ă)

rătează sf vz rătez¹

rătej sn vz rătez¹

rătez¹ sn [At: VARLAAM, C. 88 / V: ret~, (înv) ~eaz, (reg) ratij, ~ează sf ~ej, ~ă sf, rot~ / Pl: ~e, ~uri, (înv) ~i sm / E: ucr ретязь, mg retesz] 1 Închizătoare primitivă, formată dintr-o limbă de lemn sau de metal, pentru uși, porți sau ferestre. 2 (Reg) Scoabă bătută în ușorul ușii, în care intră zăvorul. 3 (Trs) Clanță (1). 4 (Reg) Încuietoare la valiză. 5 (Îrg) Verigă. 6 Lanț. 7 (Trs) Za la lanț. 8 (Buc; Mol) Lănțișor subțire de aramă de care flăcăii își leagă cuțitele. 9 (Reg) Cingătoare metalică. 10 Podoabă feminină, nedefinită mai îndeaproape. 11 (Reg) Gânj la leucă. 12 O parte a căruței nedefinită mai îndeaproape.

răteză sf vz rătez¹

retez² sn vz rătez¹

rotez sn vz rătez¹

RĂTEZ, răteze, s. n. Închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: rătează s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz.

RATA, ratez, vb. I. 1. Tranz. A pierde o ocazie, a nu reuși într-o împrejurare, a da greș. A rata o carieră. 2. Intranz. (Despre arme de foc, explozibile) A nu lua foc cînd sînt declanșate.

RĂTEZ, răteze, s. n. Închizătoare primitivă de lemn sau de oțel, în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. – Variantă: (regional) rătează s. f.

RATA vb. I. 1. tr. A scăpa, a pierde o ocazie, a da greș. ♦ A nu reuși, a nu izbuti în ceva. 2. intr. (Despre explozibile, arme de foc) A nu lua foc. [< fr. rater].

RATA vb. I. tr. a pierde o ocazie, a nu reuși, a da greș. II. intr. (despre explozibile, arme de foc, proiectile) a nu lua foc. (< fr. rater)

A SE RATA mă ~ez intranz. rar (despre persoane) A nu izbuti să se realizeze prin crearea unor valori reale; a suferi un eșec; a eșua. /<fr. rater

A RATA ~ez 1. tranz. (ocazii) A nu folosi la timp. 2. intranz. (despre arme) A nu lua foc (după apăsarea pe trăgaci). /<fr. rater

RĂTEZ ~e n. fam. Închizătoare primitivă, în formă de bară, cu care se încuie poarta, ușa sau obloanele; zăvor. /<ucr. retjazi, ung. retesz

rádină f., pl. rădinĭ, ca străchinĭ (vsl. radina, cuv. cu înț. neșt. la Miklosich), Dun. Răgălie. Rădăcinĭ de arinĭ, de sălciĭ, de plopĭ care cresc pe mal. – Și rátină (Olt.)

1) rătéz n., pl. e și urĭ (rut. rétĭaz, d. vsl. retenzĭ, lanț; ung. retez, zăvor). Mold. Clanță, o mică riglă de fer care are un capăt fixat în ușă pintr’un cuĭ, ĭar cel-alt se rîdică și se lasă pe clempuș, și așa se închide și se deschide ușa. Un mecanizm pin care teĭca moriĭ se poate rîdica orĭ scoborî. – La Dos. răteadz. Forma retez inuz. În Dor. rotez.

1) retéz n. V. rătez 1.

rotéz, V. rătez 1.

radină (reg.) s. f., g.-d. art. radinei; pl. radine

rata (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ratez, 3 ratează; conj. prez. 1 sg. să ratez, 3 să rateze

rătez (pop.) s. n., pl. răteze

rata (a ~) vb., ind. prez. 3 ratează

rătez (pop.) s. n., pl. răteze

rata vb., ind. prez. 1 sg. ratez, 3 sg. și pl. ratează

rătez s. n., pl. răteze

RATA vb. v. pierde.

RATĂ DE ASIGURARE s. v. primă de asigurare.

RĂTEZ s. v. clanță, inel, ivăr, încuietoare, lanț, ochi, verigă, za, zăvor.

rătez s. v. CLANȚĂ. INEL. IVĂR. ÎNCUIETOARE. LANȚ. OCHI. VERIGĂ. ZA. ZĂVOR.

RĂTEZ s. n. 1. (Mold., Trans. SV) Închizătoare, încuietoare. A: Încuiați porțile ... cu răteaze și cu lăcăți. VARLAAM. Laudă pre Dumnădzăul tău, Sionule, c-au întărit răteadzele porților tale. DPSR, 186^r. Vom strica rătezile și-l vom ucide acolo în odaie. N. COSTIN; cf. DVS, 7^r. C: Toate Încuiturile și răteadzăle s-au sfărîmat. C 1729, 47^r. ◊ Fig. Pogoriiu la rădăcinele munților si mă încuie pâmîntul cu răteazele lui în veac. PSALT. (1651). 2. (Mold.) Lant. Puseră răteadzele greale pregiur grumadzii sv[i]nțiii sale. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ucr. retjazĭ, magh. retesz.

rătéz, răteze, s.n. (reg.) 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre: „Pă gură lăcată-oi pune / Și pă lăcată rătez” (Bilțiu, 2006: 50). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât. – Din ucr. retjaz, magh. retesz (Scriban, DEX, MDA).

rătez, răteze, s.n. – (reg.) 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre (Hotea 2006): „Pă gură lăcată-oi pune / Și pă lăcată rătez” (Bilțiu, 2006: 50). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât (Desești). – Din ucr. retjaz (< vsl. retenzi „lanț”), magh. retesz (Scriban, DEX, MDA).

rătez, -e, s.n. – 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre (Hotea 2006). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât (Desești). – Din ucr. retjaz, magh. retesz (DEX).