rast⁴ s [At: ȘIO, II₂, 159 / Pl: ? / E: tc rast] (Înv) Nume dat coardei sol la unele instrumente (cobze și viori).

rast³ s [At: JAHRESBER. X, 204 / Pl: ? / E: ger Rast] (Mil; gmî) Repaos.

rast² sn [At: BARCIANU / Pl: ~uri / E: săs Rast] (Trs) Fiecare dintre grinzile transversale care susțin tavanul unei construcții.

rast¹ sn [At: KLEIN, D. 154 / Pl: ~uri / E: slv растъ, srb rast] 1 (Pop) Inflamație a splinei (din cauza malariei). 2 (Pop) Splină inflamată. 3 (Înv) Infarct. 4 (Reg) Indigestie. 5 (Reg) Venin.

RAST s. n. Numele popular al inflamației splinei (din cauza malariei); splină umflată. Nineacă, nu te tulbura, că iar te-o dure rastul. ALECSANDRI, T. 404. Borș... mult nu-i bine să beie cei ce zac de friguri... fac rast. ȘEZ. VI 65.

RAST ~uri n. pop. Stare patologică constând în inflamarea splinei (cauzată, de obicei, de malarie); splenită. /<sl. rastu

rast n. Mold. splină mare, umflătură mare a pântecelui (mai ales la copii) în urma frigurilor: pătimesc de rast AL. [Ung. RÁSZT].

rast n., pl. urĭ (vsl. rastŭ, sîrb. rast, ung. rászt). Est. Unflarea splineĭ, splinare (la vite orĭ la oamenĭ). Pîntece mare (Șez. 37, 43). V. răstos, spînz.

!rast (pop.) s. n., pl. rasturi

rast (pop.) s. n.

rast s. n., pl. rasturi

rast (-turi), s. n. – Inflamație a splinei. Sl. rastŭ (Tiktin), cf. mag. rászt (Cihac, II, 523; Gáldi, Dict., 154), săs. rast (Borcea 204). – Der. răstos, adj. (Trans., bolnav de rast).

ras[t] v. maqam.

RAST, com. în jud. Dolj, situată în lunca și pe terasele de pe stg. Dunării, la granița cu Bulgaria; 3.658 loc. (2005). Vestigii neolitice (milen. 4 î. Hr.) reprezentate prin statuete antropomorfe din lut ars, cu brațe în cruce, decorate cu motive geometrice. În satul R., menționat documentar în 1535, se află biserica cu dublu hram Sf. Nicolae și Sf. Parascheva (1844), cu picturi murale interioare originare.

Rast, -i v. Erast 1.

Rast, -i, -ieni v. Hrast 3.

RAST s. v. popas, poposire.

rast s. v. POPAS. POPOSIRE.