ranț sn [At: KLEIN, D. 154 / V: ~ă (Pl: ~țe) sf, roanță sf (reg; sgp) ~ură sf / Pl: ~uri, (reg) ~ure / E: mg ránc] 1 (Trs) Cută (1). 2 (Reg) Franj (1). 3 (Lpl) Fire destrămate care atârnă la o haină netivită. 4 (Reg; îf ranță) Resturi de urzeală Si: urioc. 5 (Reg; fig) Femeie cu purtări imorale. 6 Cal slab Si: gloabă (4), mârțoagă. 7 (Reg; lpl; îf ranțură) Ornamente de postav colorat care se aplică pe suman în dreptul șoldurilor. 8 (Reg; îf ranță, roanță) Ferăstrău de mână. 9 (Mun; îf ranță) Rumeguș. 10 (Reg) Roată dințată. 11 (În jocurile de copii) Parte a monedei pe care este scrisă cifra. 12 (Îcs) În ~ sau în ~ă Joc de copii, cu bani sau cu nasturi, nedefinit mai îndeaproape.

ranță sf vz ranț

ranțură sf vz ranț

roanță² sf vz ranț

ranț (-țuri), s. n. – Cută, zbîrcitură. Mag. ránc (Gáldi, Dict., 154). În Trans., înv.

RANT cf. rantie (haină preoțească). 1. Ranta-Buticescu, V., ard. 2. Rante din Bîrsa (Sd X); – Ioan, căp. (BCI II 249). 3. Răntea t. (C Ștef). 4. Rănțea, R. (16 B VI 182).

RANȚ s. v. creț, cută, dungă, încrețitură, rid, rumegătură, rumeguș, zbârcitură.

ranț s. v. CREȚ. CUTĂ. DUNGĂ. ÎNCREȚITURĂ. RID. RUMEGĂTURĂ. RUMEGUȘ. ZBÎRCITURĂ.

ranț, ranțuri, s.n. (reg.) 1. cută, zbârcitură. 2. franj; urioc. 3. femeie morală. 4. ferăstrău. 5. roată dințată.