ranț sn [At: KLEIN, D. 154 / V: ~ă (Pl: ~țe) sf, roanță sf (reg; sgp) ~ură sf / Pl: ~uri, (reg) ~ure / E: mg ránc] 1 (Trs) Cută (1). 2 (Reg) Franj (1). 3 (Lpl) Fire destrămate care atârnă la o haină netivită. 4 (Reg; îf ranță) Resturi de urzeală Si: urioc. 5 (Reg; fig) Femeie cu purtări imorale. 6 Cal slab Si: gloabă (4), mârțoagă. 7 (Reg; lpl; îf ranțură) Ornamente de postav colorat care se aplică pe suman în dreptul șoldurilor. 8 (Reg; îf ranță, roanță) Ferăstrău de mână. 9 (Mun; îf ranță) Rumeguș. 10 (Reg) Roată dințată. 11 (În jocurile de copii) Parte a monedei pe care este scrisă cifra. 12 (Îcs) În ~ sau în ~ă Joc de copii, cu bani sau cu nasturi, nedefinit mai îndeaproape.