2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. 1. Diminutiv al lui ramură. 2. (La pl.) Ciupercă comestibilă cu tulpina groasă și cu fructificațiile foarte ramificate (Clavaria botrytis).Ramură + suf. -ea, -ică.

RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. 1. Diminutiv al lui ramură. 2. (La pl.) Ciupercă comestibilă cu tulpina groasă și cu fructificațiile foarte ramificate (Clavaria botrytis).Ramură + suf. -ea, -ică.

RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură.

RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură.

RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. Diminutiv al lui ramură. Din codru rupi o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea. COȘBUC, P. I 153. Cuibul ți-au stricat, Puii ți-au luat, Ș-acum, singurică, Cînți pe rămurică. TEODORESCU, P. P. 454. ◊ (Prin analogie) Bustul Annei apăru întreg... marmură cu suflet, fildeș cioplit, prin ale cărui rămurele de vine curgea fluidul misterios al vieții tinere. D. ZAMFIRESCU, R. 171.

RĂMURÍ, rămuresc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ramifica. Fac din cîrpe un cap, din care se rămuresc două coarne făcute din lemn. PAMFILE, la CADE.

RĂMURÉL, -EÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. n. și f. Diminutiv al lui ramură.

rămureá și -rícă f., pl. rele (dim. d. ramură). Ramură mică, crănguță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rămureá/rămurícă s. f., g.-d. art. rămurélei; pl. rămuréle, art. rămurélele

rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă

rămureá /rămurícă s. f., g.-d. art. rămurélei; pl. rămuréle

rămurí vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 sg. și pl. rămureáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂMUREÁ s. (BOT.) 1. v. rămurică. 2. (la pl.; Clavaria botrytis) (reg.) meloșel, opintici (pl.), tocmăgel, verzișoară, barba-caprei, burete-creț, creasta-cocoșului. 3. (la pl.; Ramaria botrytis) burete-de-conopidă.

RĂMURÍ vb. v. ramifica.

RĂMURÍCĂ s. (BOT.) crăculiță, crăcușoară, crăcuță, crenguță, rămurea, (Ban.) șibă. (O ~ de brad.)

RĂMUREA s. (BOT.) 1. crăculiță, crăcușoară, crăcuță, crenguță, rămurică, (Ban.) șibă. (O ~ de brad.) 2. (la pl.; Clavaria botrytis) (reg.) meloșel, opintici (pl.), tocmăgel, verzișoară, barba-caprei, burete-creț, creasta-cocoșului.

RĂMURI s. (BOT.) crăculiță, crăcușoară, crăcuță, crenguță, rămurea, (Ban.) șibă. (O ~ de brad.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RĂMURÉLE (< ramură) s. f. pl. Ciupercă comestibilă, înaltă de 7-15 cm, cu fructificații cărnoase, ramificate coraliform având aspectul unei conopide (Ramaria botrytis). De culoare albă sau gălbuie, cu extremitățile ramurilor roz, roșii sau purpurii, crește în păduri de foioase sau conifere izolată sau formând grupuri numeroase în jurul arborilor.

Intrare: rămurea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rămurea
  • rămureaua
plural
  • rămurele
  • rămurelele
genitiv-dativ singular
  • rămurele
  • rămurelei
plural
  • rămurele
  • rămurelelor
vocativ singular
plural
rămurică substantiv feminin
substantiv feminin (F39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rămuri
  • rămurica
plural
  • rămurele
  • rămurelele
genitiv-dativ singular
  • rămurele
  • rămurelei
plural
  • rămurele
  • rămurelelor
vocativ singular
plural
Intrare: rămuri
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rămuri
  • rămurire
  • rămurit
  • rămuritu‑
  • rămurind
  • rămurindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • rămurește
(să)
  • rămurească
  • rămurea
  • rămuri
  • rămurise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • rămuresc
(să)
  • rămurească
  • rămureau
  • rămuri
  • rămuriseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)