dexonline

info

2 intrări

21 de definiții

din care

explicative DEX (14)
ortografice DOOM (4)
etimologice (1)
sinonime (2)

Explicative DEX

RÂGÂI, râgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică.

răgăi² v vz râgâi¹

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

răgăire sf vz râgâire

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

râcâi⁴ v vz râgâi¹

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

râgăire sf vz râgâire

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

râgâi¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) gârăi, gârâi, răgăi, râcăi, ~găi, rigăi, ricăi, or~ / Pzi: râgâi și (reg) ~esc / E: fo, cf bg рыгнѫ, scr rigati] 1 A scoate din gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. 2 (Rar) A hârâi.

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

râgâire sf [At: DHLR I, 257 / V: (reg) ~găi~, răgăi~, rigăi~ / Pl: ~ri / E: râgâi¹] 1 Scoatere de zgomot din gât provocat de eliminarea gazelor din stomac Si: râgâială (1), râgâit¹ (1), râgâitură (4). 2 (Rar) Hârâire (2).

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

ricăi² v vz râgâi¹ corectat(ă)

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

rigăi² v vz râgâi²

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

RÎGÎI, rîgîi, vb. IV. Intranz. A scoate din gît un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Nu suferea mirosul de rachiu... iar Vasile mereu îi duhnea în nas și rîgîia. REBREANU, I. 26.

A RÂGÂI râgâi intranz. depr. A elimina pe gât gazele din stomac, producând un sunet caracteristic. /Onomat.

sursa: NODEX (2002)
adăugată de siveco
acțiuni
- link permalink

răgăì v. a scoate gazuri din stomac, prin gură. [Slav. RYGATI, a ghiorțăi].

rígăĭ, a -í verb. V. rîgîĭ.

rîgîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (vsl. rygati, a rîgîi; bg. rignŭ, sîrb. rigati, rus. rygátĭ, rudă cu lat. *rúgere, ructare [it. ruttare, fr. roter], vgr. ereúgomai, érygon, vgerm. de sus it-ruch-an, precum și cu rîcîĭ). Ĭes cu zgomot pe gură, vorbind de gazurile din stomah cînd aĭ mîncat mult: mitocanu rîgîĭe. – Și gîrîĭ. Vechĭ și ricăĭ(esc), rigăĭ(esc). V. ghĭorăĭ.

Ortografice DOOM

râgâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. râgâi, 3 râgâie, imperf. 1 râgâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să râgâi, 3 să râgâie

râgâi (a ~) vb., ind. prez. 3 râgâie, imperf. 3 sg. râgâia; conj. prez. 3 să râgâie

râgâi vb., ind. și conj. prez. 1 sg. râgâi, 3 sg. și pl. râgâie, imperf. 3 sg. râgâia

râgâiu, -gâe 3.

Etimologice

rîgîi (rîgîi, rîgîit), vb. – A scoate un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Sl. rygati (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 312; Conev 92), cf. sb., cr., slov. rigati, rus. rygnatĭ. – Der. rîgîit, s. n. (eructație); rîgîială, s. f. (eructație). Din rom. provine ngr. ῥουγϰαίζω (Meyer, Neugr. St., 78; Murnu, Lehnw., 39).

Sinonime

RÂGÂI vb. v. eructa.

RÎGÎI vb. (FIZIOL.) a eructa.

Intrare: râgâi

râgâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a intranzitiv

verb (V343) Surse flexiune: DOR		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) râgâi	râgâire	râgâit râgâitu‑	râgâind râgâindu‑	singular	plural
		(a) râgâi	râgâire	râgâit râgâitu‑	râgâind râgâindu‑	râgâie	râgâiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	râgâi	(să) râgâi	râgâiam	râgâii	râgâisem
	a II-a (tu)	râgâi	(să) râgâi	râgâiai	râgâiși	râgâiseși
	a III-a (el, ea)	râgâie	(să) râgâie	râgâia	râgâi	râgâise
plural	I (noi)	râgâim	(să) râgâim	râgâiam	râgâirăm	râgâiserăm râgâisem
	a II-a (voi)	râgâiți	(să) râgâiți	râgâiați	râgâirăți	râgâiserăți râgâiseți
	a III-a (ei, ele)	râgâie	(să) râgâie	râgâiau	râgâiră	râgâiseră

răgăi