răgăi¹ v vz râgăi¹

răgăi² v vz râgâi¹

răgâi v vz râgăi¹

râcâi⁴ v vz râgâi¹

râgăi¹ vt [At: PSALT. 86 / V: răg~, ~gâi, râgâi, rig~ / Pzi: ~esc și râgâi / E: vsl отрыгати, отригати] (Înv) 1 A da la iveală. 2 A rupe (49).

râgâi³ v vz râgăi¹

râgâi¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) gârăi, gârâi, răgăi, râcăi, ~găi, rigăi, ricăi, or~ / Pzi: râgâi și (reg) ~esc / E: fo, cf bg рыгнѫ, scr rigati] 1 A scoate din gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. 2 (Rar) A hârâi.

ricăi² v vz râgâi¹ corectat(ă)

rigăi¹ v vz râgăi¹

rigăi² v vz râgâi²

RÎGÎI, rîgîi, vb. IV. Intranz. A scoate din gît un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Nu suferea mirosul de rachiu... iar Vasile mereu îi duhnea în nas și rîgîia. REBREANU, I. 26.

A RÂGÂI râgâi intranz. depr. A elimina pe gât gazele din stomac, producând un sunet caracteristic. /Onomat.

răgăì v. a scoate gazuri din stomac, prin gură. [Slav. RYGATI, a ghiorțăi].

rígăĭ, a -í verb. V. rîgîĭ.

rîgîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (vsl. rygati, a rîgîi; bg. rignŭ, sîrb. rigati, rus. rygátĭ, rudă cu lat. *rúgere, ructare [it. ruttare, fr. roter], vgr. ereúgomai, érygon, vgerm. de sus it-ruch-an, precum și cu rîcîĭ). Ĭes cu zgomot pe gură, vorbind de gazurile din stomah cînd aĭ mîncat mult: mitocanu rîgîĭe. – Și gîrîĭ. Vechĭ și ricăĭ(esc), rigăĭ(esc). V. ghĭorăĭ.

râgâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. râgâi, 3 râgâie, imperf. 1 râgâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să râgâi, 3 să râgâie

râgâi (a ~) vb., ind. prez. 3 râgâie, imperf. 3 sg. râgâia; conj. prez. 3 să râgâie

râgâi vb., ind. și conj. prez. 1 sg. râgâi, 3 sg. și pl. râgâie, imperf. 3 sg. râgâia

râgâiu, -gâe 3.

rîgîi (rîgîi, rîgîit), vb. – A scoate un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Sl. rygati (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 312; Conev 92), cf. sb., cr., slov. rigati, rus. rygnatĭ. – Der. rîgîit, s. n. (eructație); rîgîială, s. f. (eructație). Din rom. provine ngr. ῥουγϰαίζω (Meyer, Neugr. St., 78; Murnu, Lehnw., 39).

RÂGÂI vb. v. eructa.

RÎGÎI vb. (FIZIOL.) a eructa.

râgăi, râgăiesc, vb. IV (înv.) a da la iveală, a face să izbucnească; a rupe.