2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier.

RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier.

radiotelegrafia vt [At: CADE / P: ~fi-a / Pzi: ~iez / E: fr radiotélégraphier] A transmite (o știre, o comunicare etc.) prin radiotelegrafie.

RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite (o știre, o comunicare etc.) prin radiotelegrafie.

RADIOTELEGRAFIÁ vb. I. tr. A transmite (o știre, o veste etc.) prin radiotelegrafie. [Pron. -fi-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. radiotélegraphier].

RADIOTELEGRAFÍÁ vb. tr. a transmite prin radiotelegrafie. (< fr. radiotélégraphier)

A RADIOTELEGRAFIÁ ~éz tranz. (mesaje) A telegrafia prin intermediul undelor radio. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotélégraphier

RADIOTELEGRAFÍE s. f. Comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphie.

RADIOTELEGRAFÍE s. f. Comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphie.

radiotelegrafie sf [At: CADE / Pl: ~ii / E: fr radiotélégraphie] Radiocomunicație care constă în transmiterea unor mesaje prin unde electromagnetice Si: telegrafie fără fir.

RADIOTELEGRAFÍE s. f. Sistem de radiocomunicație telegrafică; transmitere a telegramelor prin radio; telegrafie fără fir.

RADIOTELEGRAFÍE s.f. Telegrafie fără fir. [Gen. -iei. / cf. fr. radiotélégraphie].

RADIOTELEGRAFÍE s. f. radiocomunicație prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. (< fr. radiotélégraphie)

RADIOTELEGRAFÍE ~i f. Sistem de comunicație telegrafică prin unde radio; telegrafie fără fir. [G.-D. radiotelegrafiei; Sil. -di-o-] /<fr. radiotélégraphie

radiotelegrafie f. telegrafie fără sârmă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

radiotelegrafia (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiază, 1 pl. radiotelegrafiem (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafieze; ger. radiotelegrafiind (-fi-ind)

radiotelegrafiá vb. (sil. -di-o-) telegrafia

radiotelegrafie (-di-o-, -le-gra-) s. f., art. radiotelegrafia, g.-d. radiotelegrafii, art. radiotelegrafiei

radiotelegrafíe s. f. (sil. -di-o-, -gra-), art. radiotelegrafía, g.-d. radiotelegrafíi, art. radiotelegrafíei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RADIOTELEGRAFÍE s. (FIZ.) telegrafie fără fir.

RADIOTELEGRAFIE s. (FIZ.) telegrafie fără fir.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RADIO- „rază, radiație, energie radiantă”. ◊ L. radius „rază” > fr. radio-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. radio-.~altimetru (v. alti-, v. -metru1), s. n., instrument de radiolocație instalată la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea acestuia față de sol; ~astronomie (v. astro-, v. -nomie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul corpurilor și fenomenelor din spațiul cosmic, prin recepționarea și interpretarea undelor electromagnetice provenite din univers; ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., 1. Metodă roentgenologică de verificare a prezenței substanțelor radioactive în glandele hormonale ale viețuitoarelor. 2. Imagine obținută pe o peliculă radiografică după injectarea și localizarea selectivă într-un organ sau țesut a unui izotop radioactiv; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul biologic al interacțiunilor dintre energia radiantă și materia vie; ~biotic (v. -biotic), adj., relativ la efectele biologice ale radiațiilor; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., metodă pentru studiul activității cardiace cu ajutorul substanțelor radioactive; ~chimografie (v. chimo-1, v. -grafie), s. f., înregistrare a mișcărilor organelor interne pe un film radiografic; ~cinematografie (v. cinemato-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în înregistrarea pe peliculă cinematografică a imaginii radiografice a unui organ intern în activitate; sin. cinefluorografie; ~cristalografie (v. cristalo-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază structura internă a substanțelor cristalizate, cu ajutorul radiațiilor; ~cronologie (v. crono-, v. -logie1), s. f., determinare a vîrstei unei roci cu ajutorul unui element radioactiv; ~cronometru (v. crono-, v. -metru1), s. n., instrument pentru determinarea calității mijlocii a unui fascicul de radiație eterogenă; ~ecologie (v. eco-1, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază efectele radiațiilor naturale asupra asociațiilor vegetale; ~estezie (v. -estezie), s. f., radiestezie*; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de efectele dăunătoare ale radiațiilor ionizante; ~fon (v. -fon), s. n., instalație de comunicare prin radiofonie; ~fonie (v. -fonie1), s. f., 1. s. f., Disciplină care studiază sistemul de transmitere și de recepție a mesajelor prin unde electromagnetice. 2. s. f., Sistem special de transmisiune a mesajelor sonore, utilizîndu-se proprietății undelor electromagnetice; ~fonograf (v. fono-1, v. -graf), s. n., aparat de radio prevăzut cu fonograf; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., realizare pe un clișeu fotografic a imaginii radiologice, cu ajutorul razelor X; ~gen (v. -gen1), adj., care emite raze X; ~geologie (v. geo-, v. -logie1), s. f., ramură a geologiei care utilizează tehnica radioactivității; ~goniograf (v. gonio-, v. -graf), s. n., radiogoniometru înregistrator; ~goniometrie (v. gonio-, v. -metrie1), s. n., procedeu special de determinare a unui radioemițător, pe baza undelor electromagnetice; ~goniometru (v. gonio-, v. -metru1), s. n., instalație de radiorecepție, utilizată în radiogoniometrie, pentru determinarea direcției din care vine o emisiune; ~grafie (v. -grafie), s. f., ansamblu de procedee utilizate pentru realizarea unor fotografii ale interiorului corpului omenesc cu ajutorul razelor X sau al radiațiilor gamma; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Comunicare transmisă prin radio. 2. Fotografie obținută cu ajutorul razelor X; ~heliograf (v. helio-, v. -graf), s. n., instalație tehnică pentru înregistrarea unor imagini ale activității solare; ~histografie (v. histo-, v. -grafie), s. f., metodă de studiere a distribuției topografice a unui radioizotop la nivelul celulei; ~izotop (v. izo-, v. -top), s. m., izotop radioactiv; ~liză (v. -liză), s. f., fenomen de transformare chimică, realizată în urma acțiunii unor radiații izolante; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Disciplină medicală care se ocupă cu examinarea corpului uman cu ajutorul razelor X și cu utilizarea acestora în diagnosticarea și tratarea unor boli. 2. Studiu al radiațiilor și al aplicațiilor lor; ~manometrie (v. mano-, v. -metrie1), s. f., procedeu de diagnosticare constînd în utilizarea radiologiei la măsurarea presiunii din interiorul unor organe anatomice; ~manometru (v. mano-, v. -metru1), s. n., aparat medical utilizat în radiomanometrie; ~metalografie (v. metalo-, v -grafie), s. f., parte a metalografiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor cu ajutorul razelor X; ~meteorograf (v. meteoro-, v. -graf), s. n., aparat înregistrator al datelor atmosferice la diferite înălțimi cu ajutorul unei radiosonde; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie1), s. f., utilizare a mijloacelor radio în vederea stabilirii prognozei meteorologice; ~metrie (v. -metrie1), s. f., tehnică de măsurare a fluxurilor de radiații; ~metru (v. metru1), s. n., 1. Aparat utilizat pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Instrument cu ajutorul căruia se pune în evidență efectul radiometric; ~micrometru (v. micro-, v. -metru1), s. n., instrument întrebuințat la măsurarea fluxurilor slabe de energie radiantă; ~mimetic (v. -mimetic), adj., (despre substanțe) cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizante; ~necroză (v. -necroză), s. f., mortificare a unui țesut produsă de radiații ionizante; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., studiu al efectelor patologice produse de radiațiile penetrante; ~pelvigrafie (v. pelvi-, v. -grafie), s. f., folosire a mijloacelor radiografice pentru măsurarea diametrului pelvian; ~pelvimetrie (v. pelvi-, v. -metrie1), s. f., aplicare a radiografiei la măsurarea diametrelor bazinului obstetrical; ~scopie (v. scopie), s. f., examinare vizuală a imaginii pe care o formează pe un ecran fluorescent un corp opac, străbătut de razele X; ~stereografie (v. stereo-, s. -grafie), s. f., metodă radiologică cu ajutorul căreia imaginea radiografică apare tridimensională; ~stereoscopie (v. stereo-, v. -scopie), s. f., tip de radioscopie care realizează o impresie de relief prin folosirea a două surse de radiație; ~telefonie (v. tele-, v. -fonie1), s. f., sistem de comunicație radiofonică în ambele sensuri între două posturi înzestrate fiecare cu aparate de emisie și recepție; ~telegrafie (v. tele-, v. -grafie), s. f., comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; ~telegramă (v. tele-, v. -gramă), s. f., telegramă transmisă prin radio; ~telemetrie (v. tele-, v. -metrie1), s. f., determinare a distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele electromagnetice; ~telemetru (v. tele-, v. -metru1), s. n., aparat utilizat în radiotelemetrie; ~telescop (v. tele-, v. -scop), s. n., instrument astronomic folosit la recepționarea, măsurarea și studierea radioundelor emise de corpurile cerești; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a radiațiilor ionizante în scop terapeutic; ~tom (v. -tom), s. n., tomograf*.

Intrare: radiotelegrafia
  • silabație: ra-di-o-te-le-gra-fi-a info
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • radiotelegrafia
  • radiotelegrafiere
  • radiotelegrafiat
  • radiotelegrafiatu‑
  • radiotelegrafiind
  • radiotelegrafiindu‑
singular plural
  • radiotelegrafia
  • radiotelegrafiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • radiotelegrafiez
(să)
  • radiotelegrafiez
  • radiotelegrafiam
  • radiotelegrafiai
  • radiotelegrafiasem
a II-a (tu)
  • radiotelegrafiezi
(să)
  • radiotelegrafiezi
  • radiotelegrafiai
  • radiotelegrafiași
  • radiotelegrafiaseși
a III-a (el, ea)
  • radiotelegrafia
(să)
  • radiotelegrafieze
  • radiotelegrafia
  • radiotelegrafie
  • radiotelegrafiase
plural I (noi)
  • radiotelegrafiem
(să)
  • radiotelegrafiem
  • radiotelegrafiam
  • radiotelegrafiarăm
  • radiotelegrafiaserăm
  • radiotelegrafiasem
a II-a (voi)
  • radiotelegrafiați
(să)
  • radiotelegrafiați
  • radiotelegrafiați
  • radiotelegrafiarăți
  • radiotelegrafiaserăți
  • radiotelegrafiaseți
a III-a (ei, ele)
  • radiotelegrafia
(să)
  • radiotelegrafieze
  • radiotelegrafiau
  • radiotelegrafia
  • radiotelegrafiaseră
Intrare: radiotelegrafie
radiotelegrafie substantiv feminin
  • silabație: ra-di-o-te-le-gra-fi-e info
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • radiotelegrafie
  • radiotelegrafia
plural
  • radiotelegrafii
  • radiotelegrafiile
genitiv-dativ singular
  • radiotelegrafii
  • radiotelegrafiei
plural
  • radiotelegrafii
  • radiotelegrafiilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

radiotelegrafia, radiotelegrafiezverb

  • 1. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

radiotelegrafie, radiotelegrafiisubstantiv feminin

  • 1. Comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.