2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1.

RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1.

răzori [At: (a. 1736) BUL. COM. IST. V, 243 / Pzi: ~resc / E: răzor1] 1 vt (Rar) A delimita făcând răzor1 (1). 2 vt (Rar) A separa. 3 vr (Înv) A se învecina.

răzorit, ~ă a [At: DELAVRANCEA, S. 167 / Pl: ~iți, ~e / E: răzori] Mărginit.

RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a despărți (o suprafață de pămînt); a hotărnici. ♦ Fig. A tivi, a chenărui. Cerculețele Chirei, răzorite cu arnici și cu beteală. DELAVRANCEA, S. 167. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se mărgini, a se învecina, a se hotărnici. De pe culmea Tătarului, unde se răzoresc hotarele noastre cu ale Ardealului, ne luăm rămas bun de la mîndrețile ținutului Prahova. VLAHUȚĂ, O. A. II 143.

A SE RĂZORÍ mă ~ésc intranz. rar A se afla la hotar cu cineva; a se mărgini; a se megieși. /Din răzor

răzorì v. 1. a (se) brăzda ca să serve de hotar: ogoare ce se răzoresc pe luncă; 2. fig. a fi limitrof: unde se răzoresc hotarele noastre cu ale Ardealului (VLAHUȚĂ).

răzorésc v. tr. (vsl. raz-orati, a ara adînc. V. răzor 1). Vest. Despart: Karakĭoĭ răzorește cele doŭă orașe (Pera de Galata), rînduite față în față și streine parcă unu de altu (ChN. 1, 54). Mărginesc, garnisesc la margine: valea Cedronuluĭ răzorește laturea de soare-răsare a Ĭerusalimuluĭ (2, 71). V. refl. Ogoarele se răzoresc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă

răzorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. răzoreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂZORÍ vb. v. învecina, mărgini.

răzori vb. v. ÎNVECINA. MĂRGINI.

Intrare: răzori
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răzori
  • răzorire
  • răzorit
  • răzoritu‑
  • răzorind
  • răzorindu‑
singular plural
  • răzorește
  • răzoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răzoresc
(să)
  • răzoresc
  • răzoream
  • răzorii
  • răzorisem
a II-a (tu)
  • răzorești
(să)
  • răzorești
  • răzoreai
  • răzoriși
  • răzoriseși
a III-a (el, ea)
  • răzorește
(să)
  • răzorească
  • răzorea
  • răzori
  • răzorise
plural I (noi)
  • răzorim
(să)
  • răzorim
  • răzoream
  • răzorirăm
  • răzoriserăm
  • răzorisem
a II-a (voi)
  • răzoriți
(să)
  • răzoriți
  • răzoreați
  • răzorirăți
  • răzoriserăți
  • răzoriseți
a III-a (ei, ele)
  • răzoresc
(să)
  • răzorească
  • răzoreau
  • răzori
  • răzoriseră
Intrare: răzorit
răzorit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzorit
  • răzoritul
  • răzoritu‑
  • răzori
  • răzorita
plural
  • răzoriți
  • răzoriții
  • răzorite
  • răzoritele
genitiv-dativ singular
  • răzorit
  • răzoritului
  • răzorite
  • răzoritei
plural
  • răzoriți
  • răzoriților
  • răzorite
  • răzoritelor
vocativ singular
plural
răzorire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzorire
  • răzorirea
plural
  • răzoriri
  • răzoririle
genitiv-dativ singular
  • răzoriri
  • răzoririi
plural
  • răzoriri
  • răzoririlor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)