8 definiții pentru răsculător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Înv.) Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. – Răscula + suf. -ător.

RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Înv.) Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. – Răscula + suf. -ător.

răsculător sm [At: GHICA, A. 30 / S și: res~ / Pl: ~i / E: răscula + ~(ă)tor] 1 (Îvr) Persoană care se răscoală. 2 Persoană care îndeamnă la răscoală.

RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Învechit) Persoană care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. Face act de autoritate, trimețînd oștiri și pedepsind pe răsculători. GHICA, A. 30.

RĂSCULĂTÓR ~i m. înv. Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală. /a se răscula + suf. ~ator


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răsculătór (înv.) s. m., pl. răsculătóri

răsculătór s. m., pl. răsculătóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂSCULĂTÓR adj., s. v. răsculat, răzvrătit, rebel, revoltat.

răsculător adj., s. v. RĂSCULAT. RĂZVRĂTIT. REBEL. REVOLTAT.

Intrare: răsculător
răsculător substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsculător
  • răsculătorul
  • răsculătoru‑
plural
  • răsculători
  • răsculătorii
genitiv-dativ singular
  • răsculător
  • răsculătorului
plural
  • răsculători
  • răsculătorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)