răpștire sf [At: CORESI, EV. 250 / V: ~și~, ~ptș~, rep~ / S și: răbș~ / Pl: ~ri / E: răpști] 1 (Înv) Protest. 2 (Înv) Invidie. 3 Jefuire.

răpși v vz răpști

răpșire sf vz răpștire

răpști [At: PSALT. 113 / V: ~pși, ~pti, ~ptș~, râp~ / Pzi: ~tesc / E: slv ръпътати, ръпъѱѧ] 1 vi (Îrg; adesea udp „spre”, „împotriva”, „asupra” etc.) A protesta. 2 vr (Îrg) A se răsti¹ (1). 3 vt (Înv) A invidia. 4 vi (Îvr) A se tulbura. 5 vt (Înv) A-și însuși pe nedrept (un bun, un drept etc.) care aparține altuia Si: a jefui, a răpi² (5), a uzurpa.

răpti v vz răpști

răptști v vz răpști

răptștire sf vz răpștire

râpști v vz răpști

repștire sf vz răpștire

A SE RĂPȘTÍ mă ~ésc intranz. reg. A spune ceva pe un ton ridicat; a se răsti. /<sl. ruputati, rupušton

A RĂPȘTÍ ~ésc intranz. reg. A-și manifesta nemulțumirea (bombănind); a cârti. /<sl. ruputati, rupušton

răpștì v. Mold. a se răsti. [Slav. RŬPŬȘTÕ, a mormăi].

răpștésc v. intr. (vsl. rŭpŭtati sen, -ušton sen, a murmura, a face gură. V. răpcĭugă). Vechĭ. Cîrtesc. Azĭ. Nord. V. refl. Mă răstesc.

răpști (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștesc, 3 sg. răpștește, imperf. 1 răpșteam; conj. prez. 1 sg. să răpștesc, 3 să răpștească

răpști (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștesc, imperf. 3 sg. răpștea; conj. prez. 3 să răpștească

răpștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. răpșteáscă

RĂPȘTÍRE s. v. ciudă, crâcneală, crâcnire, gelozie, invidie, jaf, jefuire, jefuit, murmur, necaz, pică, pizmă, pornire, pradă, prădare, prădat, prădăciune, protest, ranchiună, uzurpare.

răpștire s. v. CIUDĂ. CRÎCNEALĂ. CRÎCNIRE. GELOZIE. INVIDIE. JAF. JEFUIRE. JEFUIT. MURMUR. NECAZ. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. PRADĂ. PRĂDARE. PRĂDAT. PRĂDĂCIUNE. PROTEST. RANCHIUNĂ. UZURPARE.

RĂPȘTÍ vb. v. crâcni, invidia, jefui, murmura, pizmui, prăda, protesta, răcni, răpi, răsti, striga, țipa, urla, uzurpa, zbiera.

răpști vb. v. CRÎCNI. INVIDIA. JEFUI. MURMURA. PIZMUI. PRĂDA. PROTESTA. RĂCNI. RĂPI. RĂSTI. STRIGA. ȚIPA. URLA. UZURPA. ZBIERA.

răpștí (răpștésc, răpștít), vb. – 1. A murmura. – 2. (Refl.) A certa, a mustra. Sl. rŭpŭtati, rŭpŭștą (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 306; Conev 102), cf. ceh. rep(o)tati „a face zgomot”, rus. roptatĭ „a face zgomot”. – Der. răpște, s. f. (înv., ceartă); răpștitor(iu), s. m. (înv., cîrtitor).