12 definiții pentru răbufni


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răbufni [At: DELAVRANCEA, T. 50 / V: ~ubni, ~uni, reb~ / Pzi: ~nesc / E: ră(z)- + bufni] 1 vi A produce (prin izbire, cădere sau explozie) un zgomot surd și puternic. 2-3 vtr A (se) trânti cu putere de ceva, producând un zgomot înfundat Si: a (se) izbi. 4 vi (D. zgomote) A răsuna puternic. 5 vt (Reg; îf răbuni) „A bate bădâniu ca să se aleagă untul”. 6 vi A izbucni cu putere (eliberându-se dintr-o strânsoare, dintr-o apăsare) Si: a năvăli, a țâșni. 7 vi (Fig; d. acțiuni, sentimente) A se manifesta brusc și violent Si: a izbucni. 8 vi (D. vin, lapte) A fermenta (1). 9 vr (Mun; Olt; îf răbuni; d. pământ) A se afâna (1). 10 vi (D. pâine) A crăpa (3) (fiind bine coaptă).

RĂBUFNÍ, răbufnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd și puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a țâșni, a năvăli. ♦ Tranz. A da drumul la..., a împrăștia. ♦ A năpădi. 3. Intranz. A-și exprima pe neașteptate și în mod violent nemulțumirea, după ce tăcuse mult timp. – Din răzbufni (înv. „a răbufni” < Pref. răz- + bufni).

RĂBUFNÍ, răbufnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd și puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a țâșni, a năvăli. ♦ Tranz. A da drumul la..., a împrăștia. ♦ A năpădi. 3. Intranz. A-și exprima pe neașteptate și în mod violent nemulțumirea, după ce tăcuse mult timp. – Din răzbufni (înv. „a răbufni” < răz- + bufni).

RĂBUFNÍ, răbufnesc, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin izbire, cădere) un zgomot surd și puternic; a se izbi, a se trînti cu putere de ceva, producînd un zgomot înfundat; (despre zgomote) a răsuna puternic. Din piață răbufneau strigăte îndărătnice. VORNIC, P. 215. Tunetele din nou răbufniră, fulgerele din nou porniră să scapere. C. PETRESCU, R. DR. 59. Slănina (căzînd) răbufni de niște strachini... pe care le sparse cu mare zgomot. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Tranz. Numai cu o mînă îi răsuci, îi răbufni la pămînt. ISPIRESCU, U. 54. Spată-Lată se duse în pădure să vadă ce au făcut cîinii cu muma zmeilor și o găsi răbufnită jos sub ei, cu ochii scoși din cap. POPESCU, B. I 101. 2. A izbucni cu putere (eliberîndu-se dintr-o strînsoare, dintr-o apăsare); a țîșni, a năvăli. Pe sub ușă răbufneau din cînd în cînd valuri de aer rece. GALAN, Z. R. 77. La cîte un colț de munte viscolul răbufnea, luînd sania ca pe o jucărie și purtînd-o spre prăpastie. BOGZA, Ț. 40. Un nour uriaș de scîntei răbufni brusc și se împrăștiă în văzduhul roșu. REBREANU, R. II 206. ◊ Fig. (Despre acțiuni, sentimente, p. ext. despre oameni) Din motive foarte delicate, nu mai răbufnea însă de mult pe față. VORNIC, P. 8. Amărît ca mine nu mai poate fi om subt soare! răbufni țăranul. REBREANU, R. II 42. ♦ Tranz. A face să țîșnească, a împrăștia. Trenul... intră în gară, răbufnind aburi. DUMITRIU, N. 76. ♦ A năpădi asupra cuiva. L-a răbufnit o suflare răcoroasă, jilavă, udată de stropi. C. PETRESCU, A. R. 195.

A RĂBUFNÍ ~ésc intranz. 1) A produce un zgomot înfundat, scurt și foarte puternic; a bufni foarte tare. 2) (despre zgomote) A se auzi departe; a răsuna puternic. ~ește o împușcătură. 3) A ieși cu putere dintr-o deschizătură îngustă; a erupe; a țâșni; a izbucni. 4) A-și exprima pe neașteptate și în mod violent nemulțumirea. /ră(z)- + a bufni

răbufnì v. 1. a trânti cu putere; 2. fig. a se răsti la cineva. [V. bufnì].

răbufnésc v. tr. (d. ră- și bufnesc). Izbesc înapoĭ violent, vorbind de vînt: vîntu răbufnea în ferestre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răbufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbufnésc, imperf. 3 sg. răbufneá; conj. prez. 3 să răbufneáscă

răbufní vb., ind. prez. 3 sg. răbufnésc, imperf. 3 sg. răbufneá; conj. prez. 3 sg. și pl. răbufneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂBUFNI vb. a erupe, a irupe, a izbucni, a năvăli, a țîșni, (reg.) a năsădi, (prin Olt. și Ban.) a bui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a bușni, (Transilv. și Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pămînt.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

răbufní (răbufnésc, răbufnít), vb. – A răsuna, a bubui. Din bufni, v. aici. Tiktin considera pref. greu de explicat: re- este pref. neologic (cuvîntul nu are uz popular), alterat ca în rebegirăbegi. Apropierea de răsbufni „a bufni tare” (Candrea) nu prezintă interes, căci răsbufni nu are viață proprie și se folosește numai ca repetiție și intensificare a lui bufni.Der. răbufneală, s. f. (bubuială); răbufnit (var. răbufnet), s. n. (bubuit).

Intrare: răbufni
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răbufni
  • răbufnire
  • răbufnit
  • răbufnitu‑
  • răbufnind
  • răbufnindu‑
singular plural
  • răbufnește
  • răbufniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răbufnesc
(să)
  • răbufnesc
  • răbufneam
  • răbufnii
  • răbufnisem
a II-a (tu)
  • răbufnești
(să)
  • răbufnești
  • răbufneai
  • răbufniși
  • răbufniseși
a III-a (el, ea)
  • răbufnește
(să)
  • răbufnească
  • răbufnea
  • răbufni
  • răbufnise
plural I (noi)
  • răbufnim
(să)
  • răbufnim
  • răbufneam
  • răbufnirăm
  • răbufniserăm
  • răbufnisem
a II-a (voi)
  • răbufniți
(să)
  • răbufniți
  • răbufneați
  • răbufnirăți
  • răbufniserăți
  • răbufniseți
a III-a (ei, ele)
  • răbufnesc
(să)
  • răbufnească
  • răbufneau
  • răbufni
  • răbufniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)