2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.

RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.

rășluit, ~ă a [At: ALEXI, W. / V: rușâit, rușuit / Pl: ~iți, ~e / E: rășlui] 1 (Rar) Din care s-a luat o parte. 2 (D. grăunțe, semințe etc.) Decorticat2 (1).

RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Cojit, decorticat. Orz rășluit. Hrișcă rășluită.

RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec.

RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec.

rășlui [At: (a. 1631) T. PAPAHAGI, C. L. / V: ~șui, rușei, rușii, rușui / S și: reș~ / Pzi: ~esc / E: ns cf rășpălui] 1 vt A desprinde așchii, părți din ceva, cu ajutorul unei unelte. 2 vr (Reg; d. turme) A se împrăștia (la venirea unei furtuni) Si: (reg) a se răzlogi. 3 vt (Fig) A lua prin abuz. 4 vt (Fig) A-și însuși pe nedrept un bun sau o parte din bunul sau din dreptul cuiva. 5 vt A risipi (8). 6 vt A rade de pe suprafața pământului o așezare omenească.

RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A rupe, a ciunti, a desprinde așchii, părți din ceva. (Refl.) Puind dalta și lovind cu ciocanul, se rășluia cîte o bucată mare din piatră. DRĂGHICI, R. 54. ♦ (Despre grăunțe, semințe etc.) A descoji, a decortica. 2. Fig. (Despre bunuri materiale aparținînd cuiva) A lua (prin abuz de putere sau prin violență), a răpi, a cotropi; a lua cu hapca. Fiind și el singur în viață, fără nevoi mari și fără proiecte ambițioase, n-a rășluit nimic din bunul stăpînului. C. PETRESCU, A. 79. De cînd vechilul monăstirii mi-o rășluit bucățica mea de răzășie, de-aici, din satu Horamu, am rămas pe drumuri. ALECSANDRI, T. 1535. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. (Refl. pas.) Este trist lucru a vedea cum se pierd roadele pămîntului nostru, cum se rășluiește avuția publică. I. IONESCU, D. 292. 3. (Despre așezări omenești) A rade de pe fața pămîntului, a distruge, a pustii. Satul din preajmă era rășluit pînă la fața pămîntului. SADOVEANU, O. I 572. – Variantă: rișluí (I. IONESCU, P. 390) vb. IV.

A RĂȘLUÍ ~iésc tranz. 1) (lemn, piatră etc.) A prelucra prin desprindere de așchii. 2) (semințe) A curăța de coajă; a decoji; a decortica. 3) pop. (așezări omenești) A șterge de pe fața pământului. 4) fig. (bunuri materiale străine) A-și însuși prin abuz de putere; a răpi; a fura. /<sl. razloțiti, sb. razlušiti

rășluì v. 1. a tăia pe margine; 2. fig. a cotropi: mi-a rășluit bucățica mea de răzeșie AL. [Slovean REJLIATI, a tăia].

rășluĭésc și (vechĭ) rășuĭésc și rușuĭésc v. tr. (cp. cu ung. reselni, a scobi, orĭ sîrb. vsl. rušiti, a doborî, nsl. režljati, a tăĭa). Taĭ o bucată din ceva, ĭaŭ, fur: a rășlui o bucată dintr’o pînză, din niște fîn, dintr’un teritoriŭ. – Vechĭ și rușiesc În ziaru Opinia (Ĭașĭ, 25 Maĭ 1930, 4, 6, Em. Manoliu, Ĭeșean) zice hărășluĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă

rășluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rășluiáscă

rășluesc, -uiască 3 conj., -uii 1 aor.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

RĂȘLUÍ, răsluiésc, vb. IV. Tranz. ~ (din rușui, cu l expresiv)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

rășluít, rășluítă, rășluíți, rășluíte, adj. (pop.) 1. tăiat, smuls, desprins din ceva. 2. descojit, decorticat. 3. (fig.) răpit. 4. risipit, irosit, prăpădit; distrus, pustiit.

Intrare: rășluit
rășluit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rășluit
  • rășluitul
  • rășluitu‑
  • rășlui
  • rășluita
plural
  • rășluiți
  • rășluiții
  • rășluite
  • rășluitele
genitiv-dativ singular
  • rășluit
  • rășluitului
  • rășluite
  • rășluitei
plural
  • rășluiți
  • rășluiților
  • rășluite
  • rășluitelor
vocativ singular
plural
Intrare: rășlui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rășlui
  • rășluire
  • rășluit
  • rășluitu‑
  • rășluind
  • rășluindu‑
singular plural
  • rășluiește
  • rășluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rășluiesc
(să)
  • rășluiesc
  • rășluiam
  • rășluii
  • rășluisem
a II-a (tu)
  • rășluiești
(să)
  • rășluiești
  • rășluiai
  • rășluiși
  • rășluiseși
a III-a (el, ea)
  • rășluiește
(să)
  • rășluiască
  • rășluia
  • rășlui
  • rășluise
plural I (noi)
  • rășluim
(să)
  • rășluim
  • rășluiam
  • rășluirăm
  • rășluiserăm
  • rășluisem
a II-a (voi)
  • rășluiți
(să)
  • rășluiți
  • rășluiați
  • rășluirăți
  • rășluiserăți
  • rășluiseți
a III-a (ei, ele)
  • rășluiesc
(să)
  • rășluiască
  • rășluiau
  • rășlui
  • rășluiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rișlui
  • rișluire
  • rișluit
  • rișluitu‑
  • rișluind
  • rișluindu‑
singular plural
  • rișluiește
  • rișluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rișluiesc
(să)
  • rișluiesc
  • rișluiam
  • rișluii
  • rișluisem
a II-a (tu)
  • rișluiești
(să)
  • rișluiești
  • rișluiai
  • rișluiși
  • rișluiseși
a III-a (el, ea)
  • rișluiește
(să)
  • rișluiască
  • rișluia
  • rișlui
  • rișluise
plural I (noi)
  • rișluim
(să)
  • rișluim
  • rișluiam
  • rișluirăm
  • rișluiserăm
  • rișluisem
a II-a (voi)
  • rișluiți
(să)
  • rișluiți
  • rișluiați
  • rișluirăți
  • rișluiserăți
  • rișluiseți
a III-a (ei, ele)
  • rișluiesc
(să)
  • rișluiască
  • rișluiau
  • rișlui
  • rișluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

rășluit

etimologie:

  • vezi rășlui
    surse: DEX '98 DEX '09

rășlui rișlui

  • 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: desprinde smulge attach_file un exemplu
    exemple
    • reflexiv Puind dalta și lovind cu ciocanul, se rășluia cîte o bucată mare din piatră. DRĂGHICI, R. 54.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: decortica descoji
  • 2. figurat A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cotropi lua răpi attach_file 2 exemple
    exemple
    • Fiind și el singur în viață, fără nevoi mari și fără proiecte ambițioase, n-a rășluit nimic din bunul stăpînului. C. PETRESCU, A. 79.
      surse: DLRLC
    • De cînd vechilul monăstirii mi-o rășluit bucățica mea de răzășie, de-aici, din satu Horamu, am rămas pe drumuri. ALECSANDRI, T. 1535.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: distruge pustii attach_file un exemplu
    exemple
    • Satul din preajmă era rășluit pînă la fața pămîntului. SADOVEANU, O. I 572.
      surse: DLRLC

etimologie: