SÁLBĂ, salbe, s. f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau din mai multe șiraguri de monede, medalii, pietre prețioase sau mărgele. ◊ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poți scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunzele opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui și cu fructele capsule roșii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conține gutapercă în scoarța rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.

râios, ~oasă [At: BIBLIA (1688) 82²/8 / P: râ-ios / V: (îvr) răi~, (reg) rios, irios / Pl: ~oși, ~oase / E: râie + -os] 1-2 smf, a (Ființă) care este bolnavă de râie (1) Si: scabios, (reg) răpănos, râiat (1-2). 3-4 smf, a (Reg) (Ființă) care este bolnavă de zgaibă Si: (reg) zgăibos. 5-6 smf a (Reg; pex) (Om) care este murdar. 7-8 sm, a (Dep) (Om) parșiv. 9 smf (Fam; îe) A face pe ~ul A fi înfumurat fără motiv. 10 smf (Fam; îae) A fi arogant. 11 a (Fig; d. lucruri) Care este plin de asperități Si: aspru (1), rugos, scorojit.

SÁLBĂ, salbe, s. f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau mai multe șiraguri de monede, medalii, pietre prețioase sau mărgele. ◊ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poți scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui și cu fructele capsule roșii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conține gutapercă în scoarța rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.

RÎIÓS, -OÁSĂ, rîioși, -oase, adj. Bolnav de rîie. Și un cățel rîios, cînd te urmărește cu devotament, se alege din cînd în cînd cu o mîngîiere. DEMETRIUS, C. 52. Cocioaba de pe malul stîng al Bistriței, bărbatul, fata și boii din pădure, un țap și două capre slabe și rîioase ce dormeau pururea în tindă, era toată averea Irinucăi. CREANGĂ, A. 27. ◊ (Substantivat) O duceam într-un cîntec... zburdînd și hîrjonindu-ne, de parcă nu eram noi rîioșii din Broșteni. CREANGĂ, A. 29. ◊ Expr. (Familiar) A face pe rîiosul = a-și da aere, a fi mîndru sau înfumurat fără motiv. ◊ Compus: broască-rîioasă v. broască.

RÂIÓS ~ioásă (~ióși, ~ioáse) și substantival Care suferă de râie; cu râie; scabios. ◊ A face pe ~iosul a se ține fudul fără motiv. /râie + suf. ~os

râios a. 1. plin de râie; 2. fig. murdar, respingător; 3. (ironic) fudul, care face pe grozav.

rîĭós, -oásă adj. (d. rîĭe). Plin de rîĭe: o capră rîĭoasă. S. n. Fam. Individ murdar, respingător: aicĭ nu e loc pentru toțĭ rîĭoșiĭ! A face pe rîĭosu, a face pe grozavu, pe boĭeru, cînd în realitate eștĭ sărac (aluz. la capră, care, orĭ-cît de rîĭoasă să fie, tot sus îșĭ ține coada și-șĭ păstrează aeru eĭ de mîndrie). Iron. Capră rîĭoasă, Grec fudul. V. parșiv, castravete.

râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse

sálbă-râioásă (plantă) s. f., g.-d. art. sálbei-râioáse

râiós adj. m., pl. râióși; f. sg. râioásă, pl. râioáse

sálbă-râioásă s. f.

LEMN-RÂIÓS s. v. părul-ciutei, salbă-moale, verigar.

RÂIÓS adj. v. scabios.

lemn-rîios s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.

RÎIOS adj. (MED.) scabios, (reg.) răpănos, rîiat.

RÂIOASA 1. Pădure de tip șleau de câmpie (rest al Codrilor Vlăsiei), situată la NV de București, la 6 km S de Mogoșoaia. Extinsă pe o supr. de 54,8 ha, pădurea R. a fost declarată rezervație forestieră și floristică (1973), în interiorul ei dezvoltându-se mai multe varietăți și forme de brândușe de primăvară (Crocus flavus). Parcelele de pădure cu stejar, carpen, arțar, ulm ș.a. alternează cu cele ocupate de plantații de salcâm (peste o treime din supr. sa). Stratul de arbuști este format din exemplare de corn, soc, sânger ș.a., iar cel ierbaceu este reprezentat prin ghiocei, viorele, toporași, untișor, brebenei ș.a. 2. V. Lunca (4).

Euonymus verrucosus Scop., « Salbă rîioasă ». Specie care înflorește primăvara – începutul verii. Flori verzi (pe tip 4, petale ovale, brune, împreună cu sepalele fin-punctate cu roșu, caliciul cu 5 dinți), brun-roșiatice, albe-verzui, gălbui, pedunculate, cu miros neplăcut, cîte cca 3 în cime. Fructe, capsule cu 4 lobi rozacei, semințe lucioase, negre, acoperite parțial de ún arii roșu-portocaliu, ce rămîn încă cîtva timp atîrnate de peduncul după ce capsula s-a desfăcut. Frunze, cca 7 cm lungime și 5 cm lățime, ovate pînă la lanceolat-ovate, cu margini denticulate scurt-pețiolate, opuse, rotunjite la bază. Lujeri și ramuri cilindrice, subțiri, verzi, negricioși, cu numeroase verucozități suberoase (de plută) brune-negricioase, dîndu-le un aspect zgrunțuros. Arbust de talie mijlocie, cca 2 m înălțime.