RÎIOS, -OASĂ, rîioși, -oase, adj. Bolnav de rîie. Și un cățel rîios, cînd te urmărește cu devotament, se alege din cînd în cînd cu o mîngîiere. DEMETRIUS, C. 52. Cocioaba de pe malul stîng al Bistriței, bărbatul, fata și boii din pădure, un țap și două capre slabe și rîioase ce dormeau pururea în tindă, era toată averea Irinucăi. CREANGĂ, A. 27. ◊ (Substantivat) O duceam într-un cîntec... zburdînd și hîrjonindu-ne, de parcă nu eram noi rîioșii din Broșteni. CREANGĂ, A. 29. ◊ Expr. (Familiar) A face pe rîiosul = a-și da aere, a fi mîndru sau înfumurat fără motiv. ◊ Compus: broască-rîioasă v. broască.