PURICARE, puricări, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica.

PURICĂRIE s. f. (Rar) Mulțime mare de purici. [Var.: purecărie s. f.] – Purice + suf. -ărie.

purecare sf vz puricare

purecărie sf vz puricărie

puricare sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 642 / V: ~rec~ / Pl: ~cări / E: purica¹] 1 Curățare de purici (1) Si: puricat (1), puricătură (1). 2 (Fig) Examinare minuțioasă, atentă Si: puricat (2), puricătură (2).

puricărie sf [At: BOLINTINEANU, O. 294 / V: ~rec~ / E: purice + -ărie] Mulțime de purici Si: (rar) purecime, (rar) puricărime.

PURICARE, puricări, s. f. Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica.

PURICĂRIE, puricării, s. f. (Rar) Mulțime mare de purici. [Var.: purecărie s. f.] – Purice + suf. -ărie.

PURICĂRIE, puricării, s. f. (Cu sens colectiv; și în forma purecărie) Mulțime mare de purici. Noi, ca niște călători înțelepți, nu luarăm în seamă această puricărie, apoi vederea desfătătoare ce avea pe mare camera noastră ne făcu să uităm toate suferințele. BOLINTINEANU, O. 294. – Variantă: purecărie s. f.

PURICĂRIE f. rar Loc unde sunt adunați mulți purici; cuib de purici. /purice + suf. ~ărie

puricăríe f. (d. purice). Mare mulțime de puricĭ.

puricare (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricării; pl. puricări

puricărie (rar) s. f., art. puricăria, g.-d. puricării, art. puricăriei

puricare (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricării; pl. puricări

puricărie (rar) s. f., art. puricăria, g.-d. puricării, art. puricăriei

puricare s. f., g.-d. art. puricării; pl. puricări

puricărie s. f., art. puricăria, g.-d. puricării, art. puricăriei

PURICARE s. puricat, puriceală.

PURICĂRIE s. (rar) purecime.

PURICARE s. puricat, puriceală.

PURICĂRIE s. (rar) purecime.