puchini vi [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~nesc / E: puchin] (Mol; Mun) A migăli (1).

pucheană sf vz puchină

puchen sm vz puchină

puchin sm vz puchină

puchină sf [At: TDRG / V: pucheană, puchen sm, ~n sm / A și: puc~ / Pl: ~ni / E: ns cf puchi] (Reg) Urdoare.

PUCHINĂ, puchini, s. f. (Mold., mai ales la pl.) Urdoare.

PUCHINĂ ~i f. reg. Secreție densă și vâscoasă care se scurge din ochi, depunându-se în colțul pleoapelor; urdoare. /Orig. nec.

puchìnă f. Mold. urdoare. [Rostire provincială din putìnă, putoare].

puchín m. și puchínă f., pl. ĭ (rudă cu puchĭos, pucĭos). Est. Pl. Urdorĭ, lacrămĭ uscate și alte substanțe gălbicĭoase care se fac la ochĭ după somn orĭ din pricina vreuneĭ boale. – Și puchĭ, m. pl. V. pistruĭe.

puchinésc v. tr. (poate d. puchinĭ, puchinos, adică „îmĭ stric ochiĭ cu lucrurĭ puchinoase, micĭ”). Est. Fam. Mocoșesc, lucrez prea încet: ce tot puchineștĭ acolo? V. refl. M’am puchinit mult pîn’am sfîrșit. – În sud mă bughinesc (cp. cu ung. bongyolni, a încîlci), în vest mă buchinesc, (rev. I. Crg. 7, 153); în Mold. sud intr. bunginesc și buginesc, trîndăvesc, lîngezesc, vegetez. V. coțobănesc, chĭombăĭesc.

puchină (reg.) s. f., g.-d. art. puchinii; pl. puchini

puchină (reg.) s. f., g.-d. art. puchinii; pl. puchini

puchină s. f., g.-d. art. puchinii; pl. puchini

puchini (-nesc, -it), vb. – A migăli, a-și strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungăni, bugini, bongăni, buchisi. Origine expresivă, după cum rezultă din finala expresivă -ni și din varietatea de forme. Unele var. au și sensul de „a bombăni”, cf. bodogăni. – Der. puchi (var. puchină), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin < lat. *putulus, după Pușcariu 1393 și REW 6889; din lat. *put(u)lina < *putulus, după Pascu, Beitrage, 12 și Pușcariu, Dacor., I, 415); puchiței, s. m. pl. (picățele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picățele; împuchițat, adj. (cu picățele; pestriț).

PUCHINI vb. v. migăli.

puchini vb. v. MIGĂLI.

PUCHINĂ s. v. urdoare.

puchină s. v. URDOARE.