puchini vi [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~nesc / E: puchin] (Mol; Mun) A migăli (1).

puchinésc v. tr. (poate d. puchinĭ, puchinos, adică „îmĭ stric ochiĭ cu lucrurĭ puchinoase, micĭ”). Est. Fam. Mocoșesc, lucrez prea încet: ce tot puchineștĭ acolo? V. refl. M’am puchinit mult pîn’am sfîrșit. – În sud mă bughinesc (cp. cu ung. bongyolni, a încîlci), în vest mă buchinesc, (rev. I. Crg. 7, 153); în Mold. sud intr. bunginesc și buginesc, trîndăvesc, lîngezesc, vegetez. V. coțobănesc, chĭombăĭesc.

puchini (-nesc, -it), vb. – A migăli, a-și strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungăni, bugini, bongăni, buchisi. Origine expresivă, după cum rezultă din finala expresivă -ni și din varietatea de forme. Unele var. au și sensul de „a bombăni”, cf. bodogăni. – Der. puchi (var. puchină), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin < lat. *putulus, după Pușcariu 1393 și REW 6889; din lat. *put(u)lina < *putulus, după Pascu, Beitrage, 12 și Pușcariu, Dacor., I, 415); puchiței, s. m. pl. (picățele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picățele; împuchițat, adj. (cu picățele; pestriț).

PUCHINI vb. v. migăli.

puchini vb. v. MIGĂLI.