psihomotor, ~oare a [At: ABC SĂN. 347 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: fr psychomoteur] 1 Care se referă la funcțiile motrice realizate prin activitatea nervoasă superioară. 2 Care este determinat de aceste funcții. 3 (Îs) Centru ~ Regiune a scoarței cerebrale care intră în acțiune sub influența unei excitări cerebrale fizice.

PSIHOMOTOR, psihomotori, adj. m. (În expr.) Centru psihomotor = centru, regiune a scoarței cerebrale care se presupune că intră în acțiune sub influența unei excitații cerebrale fizice.

PSIHOMOTOR, -OARE adj. Centru psihomotor = regiune a scoarței cerebrale care intră în acțiune sub influența unei excitări cerebrale fizice. [Cf. fr. psychomoteur].

PSIHOMOTOR, -OARE adj. referitor la funcțiile motrice prin activitatea nervoasă superioară. ♦ centru ~ = regiune a scoarței cerebrale care intră în acțiune sub influența unei excitări nervoase, ca răspuns la un stimul fizic. (< fr. psychomoteur)

PSIHOMOTOR ~oare (~ori, ~oare) Care se referă concomitent la funcțiile motoare și la cele psihice. Tulburări ~oare. ◊ Centru ~ regiune a scoarței cerebrale care reacționează la excitațiile externe. /<fr. psychomoteur

psihomotoriu, ~ie a vz psihomotor

psihomotor adj. m., pl. psihomotori; f. sg. și pl. psihomotoare

!psihomotor adj. m., pl. psihomotori; f. sg. și pl. psihomotoare

psihomotor adj. m., pl. psihomotori

psihomotor

PSIHO- „suflet, stare psihică”. ◊ gr. psykhe „suflet, spirit” > fr. psycho-, germ. id., engl. id. > rom. psiho-. □ ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., analiză psihologică și biologică a vieții unei persoane; ~biogramă (v. bio-, v. -gramă), s. f., descriere a dezvoltării caracterologice a personalității, incluzînd și dezvoltarea biologică; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., abordare multilaterală a personalității, susținînd plurideterminarea conduitei umane; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., mișcare comandată psihic; ~chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s. f., metodă de tratare a bolilor psihice prin intervenții operatorii pe creier; ~cronometrie (v. crono-, v. -metrie₁), s. f., studiul timpilor de reacție psihică; ~disleptic (v. dis-, v. -leptic), adj., s. n., (substanță psihotropă) cu acțiune psihotonă, putînd determina diferite sindroame psihotice; ~ergometru (v. ergo-, v. metru₁), s. n., aparat care permite atît prezentarea de stimuli într-un ritm reglabil, cît și înregistrarea perioadei de latență și corectarea răspunsurilor; ~farmacologie (v. farmaco-, v. -logie₁), s. f., ramură a farmacologiei care se ocupă cu studiul substanțelor psihotrope; ~file (v. -fil₁), adj., s. f. pl., (plante) fertilizate de lepidopterele nocturne; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., ramură a psihologiei care studiază procesele psihologice în raport cu procesele fiziologice din organism; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre boli) care apare datorită unor cauze psihice; ~geneză (v. -geneză), s. f., parte a psihologiei care studiază nașterea și dezvoltarea vieții psihice a omului; ~genie (v. -genie₁), s. f., totalitatea tulburărilor psihotice sau nevrotice determinate de factori psihogeni etiologici; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Descriere a aptitudinilor și trăsăturilor biopsihologice și a atitudinilor sociale pe care le cere o profesiune. 2. Psihologie descriptivă; ~gramă (v. -gramă), s. f., imagine grafică a structurii și dezvoltării unei persoane, obținută prin psihograme (1); ~lepsie (v. -lepsie), s. f., scădere bruscă și de scurtă durată a tensiunii psihologice, manifestată printr-o suspendare a proceselor intelectuale; ~leptic (v. -leptic), adj., s. n., (medicament psihotrop) care are acțiune hipnotică, sedativă și neuroleptică; ~lexie (v. -lexie), s. f., totalitatea metodelor de determinare calitativă a proceselor psihice; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studierea activității psihice a omului, a stării și a însușirilor sale psihice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a fenomenelor psihice prin utilizarea metodelor experimentale standardizate și etalonate; ~motor (v. -motor), adj., care intră în acțiune sub influența unor excitări cerebrale fizice; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Termen generic pentru bolile mintale. 2. Maladie a personalității, manifestată prin tulburări de afectivitate, de comportament sau de caracter; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care studiază aspectele patologice ale activității psihice; ~pedagogie (v. ped/o-, v. -agogie), s. f., aplicare a metodelor psihologiei experimentale în pedagogie; ~plegie (v. -plegie), s. f., pierdere temporară a conștiinței; sin. leșin psihic; ~profesiogramă (v. -profesio-, v. -gramă), s. f., profesiogramă cuprinzînd aptitudinile și trăsăturile psihologice ale unei persoane; sin. topoergogramă; ~sexologie (v. sexo-, v. -logie₁), s. f., psihologie a sexelor; ~sferă (v. -sferă), s. f., sfera transformărilor și ameliorărilor biosferei prin inteligența umană; sin. sociosferă; ~sociologie (v. socio-, v. -logie₁), s. f., studiu psihologic al fenomenelor sociale; ~sofie (v. -sofie), s. f., totalitatea speculațiilor preștiințifice care apar din explicația psihologică; ~taxie (v. -taxie), s. f., tendință de adaptare a omului de a căuta situațiile agreabile și de a le evita pe cele penibile și neagreabile; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament prin folosirea factorilor psihici; ~tonic (v. -tonic), adj., s. n., (medicament) cu acțiune stimulatoare asupra psihicului; ~trop (v. -trop), adj., s. n., (medicament) care influențează starea psihică; ~tropie (v. -tropie), s. f., orientare psihologică generală a intereselor și tendințelor în sens extroversiv și introversiv.