12 definiții pentru psiholog

PSIHOLÓG, -Ă, psihologi, -ge, s. m. și f. 1. (Rar la f.) Observator fin, dotat cu capacitatea de a sesiza și de a analiza viața sufletească a cuiva; cunoscător al sufletului omenesc. 2. Persoană specializată în studiul psihologiei. – Din fr. psychologue.

PSIHOLÓG, -Ă, psihologi, -ge, s. m. și f. 1. Observator fin, dotat cu capacitatea de a sesiza și de a analiza viața sufletească a cuiva; cunoscător al sufletului omenesc. 2. Persoană specializată în studiul psihologiei. – Din fr. psychologue.

PSIHOLÓG, -OÁGĂ, psihologi, -oage, s. m_ și f. 1. Observator fin, dotat cu capacitatea de a sezisa și a analiza viața sufletească a omului; cunoscător al psihologiei omenești. Toți au căzut de acord: sînt cel mai mare talent, cel mai puternic creator de viață, cel mai fin psiholog. C. PETRESCU, C. V. 24. 2. Persoană specializată în studiul psihologiei.

psihológ s. m., pl. psihológi

psihológ s. m., pl. psihológi

PSIHOLÓG, -Ă s.m. și f. 1. Observator fin al caracterului omenesc; cunoscător al firii omului. 2. Specialist în psihologie. [< fr. psychologue].

PSIHOLÓG, -Ă s. m. f. 1. observator fin, bun cunoscător al sufletului omenesc. 2. specialist în psihologie. (< fr. psychologue)

PSIHOLÓG ~gă (~gi, ~ge) m. și f. 1) Specialist în psihologie. 2) Persoană care cunoaște psihicul omenesc. /<fr. psychologue

psiholog m. cel ce s’ocupă cu psihologia.

*psihológ, -oágă s. (vgr. psyhé, suflet, și logos, cuvînt). Fil. Persoană care se ocupă de psihologie. Cunoscător al sufletuluĭ oamenilor.

psihológă (rar) s. f., g.-d. art. psihológei; pl. psihológe

psihológă s. f., g.-d. art. psihológei; pl. psihológe

Intrare: psiholog
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular psiholog psihologul
plural psihologi psihologii
genitiv-dativ singular psiholog psihologului
plural psihologi psihologilor
vocativ singular
plural