protoplasmă sf [At: IONESCU-RION, S. 125 / S și: ~azmă / Pl: ~me / E: fr protoplasma] (Blg) Substanță albuminoidă complexă, cu aspectul unei mase vâscoase, incolore, semifluide, reprezentând baza celulei vii Si: (rar) protoplast.

PROTOPLASMĂ s. f. Substanță albuminoidă cu aspectul unei mase vîscoase, incolore, semilichide, care alcătuiește baza oricărei celule animale sau vegetale. Între nucleu și protoplasmă are loc un schimb reciproc de materii fără de care nici una din aceste părți nu poate supraviețui multă vreme. ANATOMIA 16. Mii de milioane de ani au trebuit naturii pentru ca să ajungă de la protoplasmă la Darwin. IONESCU-RION, C. 49.

PROTOPLASMĂ s.f. Substanță albuminoidă care alcătuiește baza oricărei celule vii. [< fr. protoplasma, cf. gr. protos – primul, plasma – formație].

PROTOPLASMĂ s. f. substanță albuminoidă complexă, baza celulei vii. (< fr. protoplasme)

PROTOPLASMĂ s.f. Materia din care sunt formate organismele vii și care reprezintă substratul material caracteristic vieții.

PROTOPLASMĂ f. Substanță complexă de bază a celulei vii, în care au loc procesele vitale. /<fr. protoplasma

protoplasmă f. partea esențială a celulelor ce compun țesăturile animale și vegetale, cum și organismele inferioare, infuzorii, etc.

*protoplázmă f., pl. e (proto- și plazmă). Biol. Substanță care constitue corpu celuleĭ viĭ și care conține în general un nucleŭ.

protoplasmă (desp. -to-plas-) s. f., g.-d. art. protoplasmei

protoplasmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. protoplasmei

protoplasmă s. f. (sil. -plas-), g.-d. art. protoplasmei

protoplasmă

protoplasmă.

PROTO- „cel dintîi, anterior, primul, preistoric, primitiv, inițial”. ◊ gr. protos „primul, cel dintîi” > fr. proto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. proto-. □ ~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., subclasă de ciuperci din clasa ascomicetelor, încrengătura talofitelor; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază formele de viață mai mici decît bacteriile; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme unicelulare sau coloniale, care reprezintă formele cele mai primitive ale vieții; sin. protiste; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Celulă lipsită de membrană. 2. Celulă primordială a embrionului; ~cariocineză (v. cario-, v. -cineză), s. f., formă intermediară de cariocineză între amitoză și mitoză; ~cerc (v. -cerc), adj., dificerc*; ~clamidospor (v. clamido-, v. -spor), s. m., structură terminală și umflată, formată pe un filament, din care se formează clamidospori; ~clorofilă (v. cloro-, v. -fil₂), s. f., pigment care conține carotină și xantofilă, prezent în frunzele îngălbenite; ~colenchim (v. col/o-₂, v. -enchim), s. n., primele elemente ale colenchimului; ~corm (v. -corm), s. n., 1. Partea tuberiformă a embrionului care, prin diferențiere, dă naștere radiculei, tulpiniței și primelor frunze. 2. Axă hipocotil; ~crat (v. -crat), adj., (despre plante) care, odată cu ameliorarea climatului, și-a putut recuceri arealul pierdut în perioadele glaciare; ~cromozomi (v. cromo-, v. -zom), s. m. pl., granulații cromatofile formate în mitoză la bazidiomicete, care, la sfîrșitul profazei, se reunesc în doi cromozomi; ~dermă (v. -dermă), s. f., strat celular extern al meristemului primar din regiunea apicală a organelor radiculare; ~filă (v. -fil₂), s. f., 1. Frunzuliță sau rezervă nutritivă care se găsește în embrionul unei plante fanerogame; sin. cotiledon. 2. Formă juvenilă a frunzei. 3. Frunza protocormului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., organisme vegetale primitive unicelulare sau coloniale, care stau la baza evoluției regnului vegetal; ~fitologie (v. fito-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază plantele fosile; ~gamie (v. -gamie), s. f., fenomen de combinare a gameților fără fuziune nucleară; ~gen (v. -gen₁), adj., protogenic*; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Reproducere prin înmugurire. 2. Stadiu primordial al embrionului; ~genic (v. -genic), adj., (despre structuri vegetale) care există încă din primele stadii de diferențiere; sin. protogen; ~gin (v. -gin), adj., proterogin*; ~ginie (v. -ginie), s. f., proteroginie*; ~glie (v. -glie), s. f., nevroglie^[1] a substanței cenușii, avînd corpul lipsit de gliofibrile și de prelungiri spinoase; ~hemicriptofite (v. hemi-, v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu tulpinile acoperite la bază cu scuame, avînd frunze dezvoltate numai de la mijlocul tulpinii în sus; ~leucocit (v. leuco-, v. -cit), s. n., celulă limfoidă mică, prezentă în măduva osoasă roșie și în splină; ~liză (v. -liză), s. f., descompunere a clorofilei cu disocierea bioxidului de carbon sub influența luminii; ~log (v. -log), s. n., totalitatea datelor asociate cu un taxon nou, la prima lui publicare; ~metrocit (v. metro-₃, v. -cit), s. n., celulă-mamă a seriilor leucocitară și eritrocitară; ~nemă (v. -nemă), s. f., formație a gametofitului; ~paleolitic (v. paleo-, v. -litic₁), s. n., prima perioadă a epocii pietrei cioplite; ~patie (v. -patie), s. f., maladie primitivă, esențială; ~plasmatologie (v. plasmato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul protoplasmei; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță albuminoidă fundamentală vîscoasă, care alcătuiește baza oricărei celule vii; ~plast (v. -plast), s. n., 1. Protoplasmă a celulelor vegetale. 2. Organism unicelular. 3. Forma primordială a celulei sau a protoplasmei celulare; ~sclerenchim (v. scler/o-, v. -enchim), s. n., colenchim asemănător cu fibrele liberiene; ~spor (v. -spor), s. m., spor din prima generație; ~sporofit (v. sporo-, v. -fit), s. n., carposporofit al algelor roșii, rezultat din germinarea zigotului; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru central primitiv, prezent la unele psilofite din paleozoic; ~strofe (v. -strofă), s. f. pl., spiralele secundare în filotaxie; ~tal (v. -tal), s. n., tal primitiv al lichenilor cu crustă; ~timie (v. -timie), s. f., pulsiune psihologică principală; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Exemplu perfect, model desăvîrșit. 2. Tipul ancestral, original al taxonului vegetal; ~trof (v. -trof), adj., (despre microbi) care trăiește în substraturi nutritive primitive, lipsite de compuși organici; ~trofic (v. -trofic), adj., (Despre microorganisme) 1. Care nu poate descompune proteinele. 2. (Despre microorganisme) Care își asigură singur hrana necesară; ~trofie (v. -trofie), s. f., mod primitiv de nutriție la unele tulpini microbiene; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., încrengătură de animale microscopice unicelulare, cu o structură anatomică foarte simplă, care trăiesc în grupuri numeroase; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., structuri prebiontice care, în asociere cu polinucleotidele, formează, din aminoacizi liberi, scurte secvențe de peptide; ~zoofil (v. zoo-, v. -fil₁), adj., (despre flori) fertilizat prin protozoare; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul morfologic și biologic al organismelor unicelulare. corectat(ă)

PROTOPLÁSMĂ (< fr.) s. f. (BIOL.) Substanță albuminoidă complexă cu aspect de masă vâscoasă, incoloră, semifluidă, care constituite materia din care sunt formate organismele vii și reprezintă substratul material caracteristic vieții. Alcătuiește ansamblul constituenților celulei vii (membrana, citoplasma, nucleul, nucleolul și organitele protoplasmatice).