PROTON, protoni, s. m. Particulă elementară^[1] stabilă cu sarcină electrică pozitivă, care constituie nucleul atomului de hidrogen. – Din fr. proton.

proton¹ sm [At: CIȘMAN, FIZ. II, 101 / Pl: ~i / E: fr proton, ger Proton] (Fiz) Particulă elementară stabilă, cu sarcina electrică pozitivă, care constituie nucleul atomului de hidrogen.

proton², ~ă a [At: PUȘCARIU, L. R. I, 70 / Pl: ~i, ~e / E: cf protonic²] (Fon; rar) Protonic².

PROTON, protoni, s. m. Particulă elementară stabilă cu sarcină electrică pozitivă, care constituie nucleul atomului de hidrogen. – Din fr. proton.

PROTON, protoni, s. m. Particulă elementară grea cu sarcină electrică pozitivă, egală în valoare absolută cu sarcina electronului, care alcătuiește singur nucleul atomului de hidrogen ușor.

PROTON s.m. Particulă elementară încărcată cu electricitate pozitivă, care intră în compoziția nucleului atomic. [Cf. fr. proton, germ. Proton].

PROTON s. m. particulă elementară stabilă, cu masă mult mai mare decât a electronului și sarcina electrică egală în valoarea absolută cu a acestuia, dar pozitivă. (< fr. proton)

PROTON ~i m. fiz. chim. Particulă elementară stabilă cu sarcină electrică pozitivă din componența nucleului atomic. /<fr. proton

proton s. m., pl. protoni

proton s. m., pl. protoni

proton s. m., pl. protoni

PROTÓN (< fr.) s. m. Particulă elementară stabilă cu sarcina electrică egală cu a electronului, dar pozitivă (1,6022 • 10^-19 coulombi) și masa de 1.836 de ori mai mare (1,6726 • 10^-24 g); constituie nucleul atomului de hidrogen și, alături de neutron, întră în alcătuirea nucleelor atomice ale tuturor elementelor chimice. Termenul de p. a fost introdus de E. Rutherford care l-a descoperit în 1919.

PROTON adj. v. protonic.

PROTON s. (FIZ.) ion de hidrogen.

proton adj. v. PROTONIC.