13 definiții pentru protestantism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROTESTANTÍSM s. n. Denumire generală a confesiunilor religioase creștine care s-au rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec. XVI. ♦ Totalitatea popoarelor protestante. – Din fr. protestantisme.

PROTESTANTÍSM s. n. Denumire generală a confesiunilor religioase creștine care s-au rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec. XVI. ♦ Totalitatea popoarelor protestante. – Din fr. protestantisme.

PROTESTANTÍSM s. n. Denumire generală a doctrinelor religioase (v. luteranism, calvinism, anglicanism) separate de catolicism prin reformele din secolul al XVI-lea.

PROTESTANTÍSM s.n. Nume dat tuturor doctrinelor religioase creștine care s-au rupt de catolicism prin reformele din sec. XVI. [< fr. protestantisme, germ. Protestantismus].

PROTESTANTÍSM s. n. confesiune religioasă creștină care s-a rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec. XVI: bisericile luterană, reformată, anglicană, unitariană și numeroase secte. (< fr. protestantisme)

PROTESTANTÍSM m. 1) Curent în religia creștină, desprins de catolicism în urma Reformei din sec. XVI și existent sub forma câtorva varietăți (luteranism, calvinism, anglicanism etc.). 2) Lumea popoarelor protestante. /<fr. protestantisme

protestantism n. 1. religiunea bisericilor protestante; 2. totalitatea națiunilor protestante. Protestantismul avu trei centruri: Germania prin Luther (1520), Franța și Elveția prin Calvin (1530) și Anglia cu Henric VIII (1552); aderenții săi neagă autoritatea Papei și recunosc ca unica normă de credință Biblia și conștiința lor; asupra celorlalte puncte nu sunt de acord. Secte principale: anglicani, calviniști, luterani, pietiști, presbiterieni, puritani, quakeri, etc. (vezi aceste nume). Protestantismul preponderează în Anglia, Germania, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia și Stateie-Unite din America de N., unde sectele se înmulțesc pe zi ce merge. V. calvinism.

*protestantízm n. (d. protestant). Religiunea protestanților. Totalitatea protestanților. – Protestantizmu a avut treĭ centre: Germania cu Luther (1520), Francia și Elveția cu Calvin (1530) și Anglia cu Enric VIII (1552). Aderențiĭ luĭ nu recunosc autoritatea Papiĭ, ci aŭ ca unică normă de credință Biblia și conștiința lor; nu admit celibatu preuților și împart autoritatea în corpu pastorilor. Principalele ramurĭ ale protestantizmuluĭ sînt: luteranizmu (Prusia, Danemarca, Suedia, Norvegia ș. a.), calvinizmu (Elveția, Francia), prezbiterianizmu (Scoția), anglicanizmu (Anglia), apoĭ pĭetizmu, puritanizmu, quakerizmu ș. a.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PROTESTANTÍSM s. (BIS.) (înv.) reformație.

PROTESTANTISM s. (BIS.) (înv.) reformație.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

protestantísm s. n. Nume dat în general doctrinelor religioase creștine care s-au desprins de catolicism în sec. 16 prin Reformă. Principalele ramuri ale protestantismului sunt: luteranismul, calvinismul și anglicanismul, din care au apărut și s-au dezvoltat alte secte, cu împărțirile și subîmpărțirile lor. Se deosebesc de ortodoxie și de catolicism prin următoarele: cred numai în autoritatea Sf. Scripturi, pe care fiecare poate s-o înțeleagă și s-o interpreteze cu ajutorul Sf. Duh, mântuirea se poate obține numai prin credință, nefiind nevoie de fapte bune; admit numai două taine: botezul și cuminecătura; resping cultul Maicii Domnului, al sfinților, al sfintelor moaște și al morților; resping postul, monahismul, celibatul preoților și ierarhia bisericească; cultul este simplu și se desfășoară în casele de rugăciune, unde oficiază pastorii, prezbiterii sau predicatorii desemnați de comunitate. ♦ Totalitatea bisericilor protestante. – Din fr. protestantisme.

PROTESTANTÍSM (< fr.) s. n. Confesiune creștină separată de catolicism în prima jumătate a sec. 16, prin mișcarea Reformei. P. înglobează bisericile luterană (evanghelică), reformată (calviniștii și zwinglienii), anglicană, unitariană și numeroase secte. Teologic, p. se caracterizează prin respingerea unui mijlocitor între Dumnezeu și ființa umană, rolul pastorului nefiind același cu cel al preotului la slujbă, întrucât din slujbă lipsește momentul sfintei jertfe; proclamarea autorității suverane a „Scripturii” în materie de credință; numai cu ajutorul harului. Protestanții au simplificat ritualul, înlăturând fastul catolic, au suprimat cultul Fecioarei Maria și al sfinților, au limitat tradiția sacră la „Scriptură” și au proclamat că mântuirea indivizilor depinde în primul rând de puterea credinței și nu de îndeplinirea formală a obligațiilor rituale. Spiritul ecumenic al p. își are rădăcinile în „Sfânta Scriptură”. Apropierea netă de catolicism, mai ales după al doilea Conciliu de la Vatican, nu a eliminat dificultățile care împiedică reunirea, referitoare la doctrina euharistică, preoția femeilor etc. Termenul p. provine de la protestul formulat la Speyer, în 1529, de către cinci principi luterani și reprezentanții câtorva orașe imperiale împotriva Edictului de la Worms, care împiedica răspândirea luteranismului în Germania. În țările scandinave și în Prusia s-a impus luteranismul, în Scoția calvinismul, în Franța, după sângeroase războaie, calvinii au rămas o minoritate; în Polonia, Lituania și Ungaria sunt comunități de protestanți mai mari, care nu prejudiciază supremația Bisericii catolice. În Anglia, p. a avut o evoluție independentă – anglicanismul. În America de Nord s-a impus p. Mai include: adventismul de ziua a șaptea, armata salvării, baptismul, menonismul, metodismul, penticostalii, quakerii.

Intrare: protestantism
protestantism substantiv neutru
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • protestantism
  • protestantismul
  • protestantismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • protestantism
  • protestantismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)