prot² sm [At: (a. 1654) GCR I, 170/31 / E: slv протъ] (Înv) Conducător al comunității monahale de la muntele Athos.

prot³- ec vz protero- corectat(ă)

prot¹ sm [At: VALIAN, V. / Pl: ~oți / E: fr prote] (Înv) 1 Șef al lucrărilor într-o tipografie. 2 Director al unei tipografii. 3 (Rar) Corector tipografic.

prot⁴- ec vz proto- corectat(ă)

PROT¹- v. protero-.

PROT²- v. proto-.

prot m. cel ce dirijează lucrările într’o tipografie.

protero- [At: DN³ / V: prot- / E: fr protéro-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Anterior (1). 2 Timpuriu.

proto- [At: FORM. CUV. I, 256 / E: ngr πρωτο-, fr proto-] Element prim de compunere cu semnificația: 1 Primul. 2 Preistoric. 3 (Lin) Foarte vechi. 4-5 (Lin) Anterior (unui grup etnic). 6 Primitiv.

PROTERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „anterior”, „timpuriu”. [Var. prot-. / < it., fr. protero-, cf. gr. proteros].

PROTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1. „primul (din punct de vedere spațial)”, „primul, cel dintîi (în ordinea importanței, a demnității)”. 2. „Preistoric”. 3. (Lingv.) „Foarte vechi”, „anterior (unui grup etnic)”. 4. (Biol.) „primitiv”, „simplu”, „de început”. [Var. prot-. / < fr., it. proto-, cf. gr. protos – primul].

PROTER(O)- elem. „anterior”, „timpuriu”. (< fr. protér/o/-, cf. gr. proteros)

PROT(O)- elem. „primul, anterior, preistoric, primitiv, simplu, inițial”. (< fr. prot/o/-, cf. gr. protos)

PROTO- elem. prot(o)-.

*próto- (vgr. prôtos, primu), prefix care intră în compozițiunea maĭ multor cuvinte, maĭ ales în chimie, și care înseamnă „primu”. V. protos.

proto- Pref. care indică prioritatea. Gr. πρωτο-, intrat direct din mgr., sau prin intermediul fr. proto-, cf. protomedic, protopop, prototip, etc.

PROT-, v. PROTO-. □ ~andrie (v. -andrie), s. f., proterandrie*; ~andru (v. -andru), adj., (despre plante) la care organele sexuale masculine se maturizează înaintea celor feminine; sin. proterandru; ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut vegetal fundamental; ~ergie (v. -ergie), s. f., principiu al filobiologiei referitor la motivarea primară în organism.

PROTER-, v. PROTERO-. □ ~andrie (v. -andrie), s. f., proces de maturizare a staminelor înaintea stigmatelor în cadrul aceleiași flori; sin. protandrie; ~andru (v. -andru), adj., protandru*; ~ante (v. -ant), adj., s. f. pl., (plante) care înfloresc înainte de înfrunzire.

PROTERO- „anterior, timpuriu”. ◊ gr. proteros „anterior, timpuriu” > fr. protéro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. protero-. □ ~andre (v. -andru), s. f. pl., flori hermafrodite dicogame, la care gineceul se maturizează înaintea staminelor; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Prefigurare în cursul filogeniei a formelor adulte sau de mai tîrziu în locul formelor tinere sau mai timpurii. 2. Prezența caracterelor speciale din linia filogenetică mai întîi în stadiile ontogenetice timpurii, iar apoi, în cursul schimbărilor filogenetice de formă; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) cu pistile mature înainte de maturizarea anterelor; sin. protogin; ~ginie (v. -ginie), s. f., dezvoltare a organelor reproducătoare femele înaintea celor mascule la organismele hermafrodite; sin. protoginie; ~petalie (v. -petalie), s. f., obdiplostemonie inversă la care verticilul staminal epipetal este cel intern, iar cel extern este episepal; ~tip (v. -tip), s. n., tip primar sau originar al unui taxon; ~zoic (v. -zoic), s. n., adj., 1. s. n., Eră geologică anterioară paleozoicului, în care au apărut bacteriile, algele și nevertebratele primitive; sin. algonkian, eozoic. 2. adj., Care apar acestei ere geologice; sin. eozoic.

PROTO- „cel dintîi, anterior, primul, preistoric, primitiv, inițial”. ◊ gr. protos „primul, cel dintîi” > fr. proto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. proto-. □ ~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., subclasă de ciuperci din clasa ascomicetelor, încrengătura talofitelor; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază formele de viață mai mici decît bacteriile; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme unicelulare sau coloniale, care reprezintă formele cele mai primitive ale vieții; sin. protiste; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Celulă lipsită de membrană. 2. Celulă primordială a embrionului; ~cariocineză (v. cario-, v. -cineză), s. f., formă intermediară de cariocineză între amitoză și mitoză; ~cerc (v. -cerc), adj., dificerc*; ~clamidospor (v. clamido-, v. -spor), s. m., structură terminală și umflată, formată pe un filament, din care se formează clamidospori; ~clorofilă (v. cloro-, v. -fil₂), s. f., pigment care conține carotină și xantofilă, prezent în frunzele îngălbenite; ~colenchim (v. col/o-₂, v. -enchim), s. n., primele elemente ale colenchimului; ~corm (v. -corm), s. n., 1. Partea tuberiformă a embrionului care, prin diferențiere, dă naștere radiculei, tulpiniței și primelor frunze. 2. Axă hipocotil; ~crat (v. -crat), adj., (despre plante) care, odată cu ameliorarea climatului, și-a putut recuceri arealul pierdut în perioadele glaciare; ~cromozomi (v. cromo-, v. -zom), s. m. pl., granulații cromatofile formate în mitoză la bazidiomicete, care, la sfîrșitul profazei, se reunesc în doi cromozomi; ~dermă (v. -dermă), s. f., strat celular extern al meristemului primar din regiunea apicală a organelor radiculare; ~filă (v. -fil₂), s. f., 1. Frunzuliță sau rezervă nutritivă care se găsește în embrionul unei plante fanerogame; sin. cotiledon. 2. Formă juvenilă a frunzei. 3. Frunza protocormului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., organisme vegetale primitive unicelulare sau coloniale, care stau la baza evoluției regnului vegetal; ~fitologie (v. fito-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază plantele fosile; ~gamie (v. -gamie), s. f., fenomen de combinare a gameților fără fuziune nucleară; ~gen (v. -gen₁), adj., protogenic*; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Reproducere prin înmugurire. 2. Stadiu primordial al embrionului; ~genic (v. -genic), adj., (despre structuri vegetale) care există încă din primele stadii de diferențiere; sin. protogen; ~gin (v. -gin), adj., proterogin*; ~ginie (v. -ginie), s. f., proteroginie*; ~glie (v. -glie), s. f., nevroglie^[1] a substanței cenușii, avînd corpul lipsit de gliofibrile și de prelungiri spinoase; ~hemicriptofite (v. hemi-, v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu tulpinile acoperite la bază cu scuame, avînd frunze dezvoltate numai de la mijlocul tulpinii în sus; ~leucocit (v. leuco-, v. -cit), s. n., celulă limfoidă mică, prezentă în măduva osoasă roșie și în splină; ~liză (v. -liză), s. f., descompunere a clorofilei cu disocierea bioxidului de carbon sub influența luminii; ~log (v. -log), s. n., totalitatea datelor asociate cu un taxon nou, la prima lui publicare; ~metrocit (v. metro-₃, v. -cit), s. n., celulă-mamă a seriilor leucocitară și eritrocitară; ~nemă (v. -nemă), s. f., formație a gametofitului; ~paleolitic (v. paleo-, v. -litic₁), s. n., prima perioadă a epocii pietrei cioplite; ~patie (v. -patie), s. f., maladie primitivă, esențială; ~plasmatologie (v. plasmato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul protoplasmei; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță albuminoidă fundamentală vîscoasă, care alcătuiește baza oricărei celule vii; ~plast (v. -plast), s. n., 1. Protoplasmă a celulelor vegetale. 2. Organism unicelular. 3. Forma primordială a celulei sau a protoplasmei celulare; ~sclerenchim (v. scler/o-, v. -enchim), s. n., colenchim asemănător cu fibrele liberiene; ~spor (v. -spor), s. m., spor din prima generație; ~sporofit (v. sporo-, v. -fit), s. n., carposporofit al algelor roșii, rezultat din germinarea zigotului; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru central primitiv, prezent la unele psilofite din paleozoic; ~strofe (v. -strofă), s. f. pl., spiralele secundare în filotaxie; ~tal (v. -tal), s. n., tal primitiv al lichenilor cu crustă; ~timie (v. -timie), s. f., pulsiune psihologică principală; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Exemplu perfect, model desăvîrșit. 2. Tipul ancestral, original al taxonului vegetal; ~trof (v. -trof), adj., (despre microbi) care trăiește în substraturi nutritive primitive, lipsite de compuși organici; ~trofic (v. -trofic), adj., (Despre microorganisme) 1. Care nu poate descompune proteinele. 2. (Despre microorganisme) Care își asigură singur hrana necesară; ~trofie (v. -trofie), s. f., mod primitiv de nutriție la unele tulpini microbiene; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., încrengătură de animale microscopice unicelulare, cu o structură anatomică foarte simplă, care trăiesc în grupuri numeroase; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., structuri prebiontice care, în asociere cu polinucleotidele, formează, din aminoacizi liberi, scurte secvențe de peptide; ~zoofil (v. zoo-, v. -fil₁), adj., (despre flori) fertilizat prin protozoare; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul morfologic și biologic al organismelor unicelulare. corectat(ă)

prot, proți s. m. (Înv.) Conducătorul comunității monahale de pe muntele Athos. – Din sl. protŭ.

GAVRIIL (GAVRIL) PROTUL (sec. 15-16), monah grec. Conducător al comunității călugărilor de la Athos. A scris în 1517-1521 „Viața Sfântului Nifon”, important izvor pentru Istoria Țării Românești între 1495 și 1521.

PROT s. v. corector, egumen, stareț.

prot s. v. CORECTOR. EGUMEN. STAREȚ.

prot² s.m. (înv.) conducătorul comunității de la muntele Athos.