PROSTATĂ, prostate, s. f. 1. Organ musculos și glandular care înconjoară porțiunea inițială a uretrei și care aparține aparatului genital masculin. 2. (Impr.) Prostatită. – Din fr. prostate.

prostată [At: ANTROP. 241/20 / V: (îvr) ~te, ~stra~ / Pl: ~te / E: lat prostata, fr prostate] 1 sf (Atm) Organ musculos și glandular situat la nivelul porțiunii inițiale a uretrei și care aparține aparatului genital masculin Si: (îvp) gâlca sămânții. 2 a (Îvr; îs) Ghindă ~ Prostată (1). 3 sf (Med; imp) Prostatită (2).

prostate sf vz prostată

prostrat, ~ă a [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 63/22 / Pl: ~ați, ~e / E: lat prostratus, fr prostré] (Rar) 1 (Med; rar; d. oameni) Aflat într-o stare de prostrație. 2 (D. însușiri sau manifestări ale organismului uman) Extrem de diminuat. 3 (Fig) Lipsit de energie morală. 4 (D. tulpinile unor plante) Care crește culcat la pământ.

prostrată sf vz prostată

PROSTATĂ, prostate, s. f. 1. Organ musculos și glandular care înconjură porțiunea inițială a uretrei și care aparține aparatului genital masculin. 2. (Impr.) Prostatită. – Din fr. prostate.

PROSTATĂ, prostate, s. f. Glandă care se găsește la intersecția aparatului genital cu cel urinar, la bărbați.

PROSTATĂ s.f. Glandă situată la intersecția aparatului genital cu cel urinar la bărbați. [< fr. prostate, cf. gr. prostates – așezat înainte].

PROSTRAT, -Ă adj. 1. Lipsit de energie morală; abătut, istovit. 2. (Bot.; despre tulpină) Care stă culcată la pămînt, fără a-și ridica în sus nici măcar vîrful. V. procumbent. [< lat. prostratus, cf. fr. prostré].

PROSTATĂ s. f. glandă la intersecția aparatului genital masculin cu cel urinar. (< fr. prostate)

PROSTRAT, -Ă adj. 1. (despre tulpini) culcat la pământ. 2. în stare de prostrație; (fig.) lipsit de energie. (< lat. prostratus, fr. prostré)

PROSTATĂ ~e f. Glandă a organelor genitale masculine, situată înaintea vezicii urinare. /<fr. prostate

PROSTRAT ~tă (~ți, ~te) rar 1) (despre tulpini de plante) Care crește întinzându-se pe pământ. 2) (despre persoane) Care este incapabil de a reacționa la excitanții din afară. /<lat. prostratus, fr. prostré

prostată s. f., g.-d. art. prostatei; pl. prostate

prostrat adj. m., pl. prostrați; f. prostrată, pl. prostrate

prostată s. f., g.-d. art. prostatei; pl. prostate

prostrat adj. m., pl. prostrați; f. prostrată, pl. prostrate

prostată s. f., pl. prostate

prostrat adj. m., pl. prostrați; f. sg. prostrată, prostrate

PROSTÁTĂ (< fr., lat. {i}; {s} gr. prostates „așezat înainte”) s. f. Organ musculo-glandular, de forma unei castane, care înconjură porțiunea inițială a uretrei la bărbat. P. este formată din doi lobi laterali și un lob median și secretă un lichid cu aspect lăptos, sperma, care se varsă în porțiunea prostatică a uretrei, de obicei în timpul actului sexual.

Kennedya prostrata R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (stindard cu pată galbenă la bază) roșii-purpur, în număr mare. Frunze compuse din 3 foliole invers-ovate sau rotunde, pubescente (2, 5-3 cm lungime). Păstaie aproape cilindrică, pubescentă.

Veronica prostrata L. (syn. V. rupestris hort.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albastre-lila, rar albe (caliciul cu 5 diviziuni), dispuse în raceme dense, axilare. Frunze mici, obtuz-lanceolate sau liniar-lanceolate, dentate, scurt-pețiolate. Plantă perenă, erbacee, pînă Ia 20 cm înălțime, tulpini tufo ase, ascendente sau, cele sterile, culcate, subțiri, păroase.

PROSTATĂ s. (ANAT.) glandă prostatică, (înv.) gâlca sămânții.

PROSTATĂ s. (ANAT.) glandă prostatică, (înv.) gîlca sămînții.