prostrație sf [At: MAN. SĂNĂT. 271/8 / V: ~sta~, (înv) ~iune / E: fr prostration, lat prostratio, -onis] Stare patologică de indiferență totală față de ceea ce se petrece în jur, cauzată de o slăbire extremă a forței fizice și psihice Si: apatie (1).

PROSTRAȚIE s. f. Stare de indiferență totală față de lumea înconjurătoare, cauzată de o tensiune nervoasă sau de un efort nervos excesiv; depresiune psihică, apatie. Starea copilului s-a agravat prin aparițiunea unei surdități și a prostrației. BABEȘ, O. A. I 318.

PROSTRAȚIE s.f. Stare de totală indiferență față de ceea ce se petrece în jur, cauzată de oboseala excesivă a nervilor; depresiune morală, apatie. [Gen. -iei. / cf. fr. prostration, lat. prostratio].

PROSTRAȚIE s. f. stare patologică de totală indiferență față de ceea ce se petrece în jur, cauzată de oboseala excesivă a nervilor; depresiune morală, apatie. (< fr. prostration, lat. prostratio)

PROSTRAȚIE ~i f. Stare (patologică) manifestată prin indiferență totală față de cele din jur, provocată de o slăbire fizică sau psihică extremă; lipsă de interes pentru orice activitate; apatie. /<lat. prostratio, ~onis, fr. prostration

prostație sf vz prostrație

prostrațiune sf vz prostrație

prostrațiune f. Med. slăbire extremă.

*prostrațiúne f. (lat. prostrátio, -ónis, d. prostérnere, -stratum, a prosterna). Med. Slăbicĭune extremă, inconsciență: a cădea într’o stare de prostațiune. – Și -áție.

prostrație (desp. -ți-e) s. f., art. prostrația (desp. -ți-a), g.-d. prostrații, art. prostrației

prostrație (-ți-e) s. f., art. prostrația (-ți-a), g.-d. prostrații, art. prostrației

prostrație s. f. (sil. -ți-e), art. prostrația (sil. -ți-a), g.-d. prostrații, art. prostrației

prostrație

PROSTRAȚIE s. v. apatie, delăsare, indiferență, indolență, inerție, insensibilitate, nepăsare, pasivitate, placiditate, tembelism.

prostrație s. v. APATIE. DELĂSARE. INDIFERENȚĂ. INDOLENȚĂ. INERȚIE. INSENSIBILITATE. NEPĂSARE. PASIVITATE. PLACIDITATE. TEMBELISM.